În România, problemele asistenței sociale, un domeniu care nu beneficiază de o expunere extraordinară în spațiul public, sunt știute de cei care lucrează în sistem și resimțite de toți cei aflați în situația de a apela la ajutor prin intermediul serviciilor sociale. Fie că vorbim de lipsă de personal, fie că ne referim la diferite aspecte care țin de legislație sau salarizare, aceste probleme și mijloacele pentru rezolvarea lor constituie subiectul unor discuții necesare, inițiate de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) în cadrul campaniei „România se ridică în picioare pentru asistența socială”.
Prof. univ. dr. Doru Buzducea, președintele CNASR și decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, vorbește, în cadrul acestui interviu, despre argumentele campaniei naționale, dar și despre importanța perseverenței de a rămâne motivat, de a evolua și de a rămâne conectat la propriile forțe. Încrezător într-un orizont limpede, implicat în proiecte mari, de anvergură, ce au ca scop schimbarea realității și redarea demnității ființei umane, îi încurajează pe cei care se tem sau încă nu pot privi spre zări clare și curate să coboare în adâncurile inimii și apoi să își ridice privirea spre „crestele munților, iar de acolo mai departe spre Cerurile prea înalte”.
Recent, Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR), al cărui președinte sunteți, a inițiat campania „România se ridică în picioare pentru asistența socială”, în cadrul căreia au loc evenimente de anvergură la nivel național. Ce anume vă motivează și ce a inspirat această campanie inedită și fără precedent în România?
Doar o motivație de aceeași anvergură putea să declanșeze o asemenea campanie ce răscolește o țară întreagă, ridicând-o în picioare. La evenimentele noastre, organizate sub tutela CNASR, participă oficialitățile județene, mass-media locală, universitari, asistenți sociali, personalități locale, prieteni și susținători ai profesiei noastre. Mă pasionează și mă impresionează viețile eroilor legendari, faptele și acțiunile celor care au făcut istorie și tocmai de aceea vă pot spune că la baza punerii în scenă a ceea ce dvs. vedeți prin Campania „România se ridică în picioare pentru asistența socială” stă o motivație într-un crez la fel de fascinant. Vă mulțumesc mult pentru faptul că urmăriți cu interes acțiunile noastre și că apreciați munca și eforturile de a reda strălucirea pe care o merită această nobilă profesie, profesia de asistent social. Iar pentru a nu rămâne dator întrebării dvs., vă pot spune că veșmântul acestor acțiuni de anvergură națională acoperă un Vis, o chemare, o misiune, un destin.
Cum ați caracteriza domeniul asistenței sociale în România, făcând o paralelă între coordonatele sale reale, actuale, și un model ideal pe care l-ați dori pentru țara noastră?
Cred că sistemul național de asistență națională se află pe drumul cu sens unic. Sunt sigur că acesta va arăta așa cum noi ni-l dorim, așa cum noi avem curajul să-l visăm. Și aceasta pentru că totdeauna viitorul depinde de calitatea visurilor noastre. Cred în forța ideilor, căci, așa cum spunea celebrul scriitor Victor Hugo, „există ceva mai puternic decât toate armatele lumii, iar aceasta este o idee căreia i-a sosit vremea”. Există o discrepanță semnificativă, sub anumite aspecte, între actualul sistem de asistență socială și cel pe care noi îl proiectăm. Mă refer aici nu neapărat la nivelul salarial, ci la condițiile optime de muncă, la susținerea tehnică și logistică și mai ales la angajabilitatea asistenților sociali la nivelul comunelor și satelor țării. Ar fi nedrept însă să amintesc doar minusurile, când sunt atâtea plusuri în jurul nostru.
Spuneați, în unele interviuri anterioare, că România se confruntă cu o lipsă acută de asistenți sociali. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială – Universitatea din București, al cărei decan sunteți, inițiază anual campanii de promovare a facultății în diferite licee din întreaga țară, iar numărul celor care optează pentru această specializare crește exponențial de la an la an. Cum ar putea fi motivați absolvenții de asistență socială să rămână fideli acestui domeniu?
Sunt deja motivați! Vin cu o chemare interioară către acest domeniu, către acțiunile ce redau demnitatea semenilor și prietenilor aflați în impas existențial, celor care traversează văi adânci, văi întunecate. Iată un argument motivațional al campaniei noastre, credem că asistentul social poate preveni și chiar poate reface echilibrul dintre persoanele aflate în diverse stadii de suferință și resursele individuale, familiale sau comunitare.
Într-adevăr, din ce în ce mai mulți tineri se îndreaptă către această profesie ce aduce plusvaloare comunităților locale, căci nu există sustenabilitate fără asistență socială. Cred în puterea și în capacitatea acestor tineri de a influența destine, de a dărui viitor și speranțe celor care se confruntă cu diverse lipsuri și chiar nedreptăți sociale. Există o nevoie acută de asistenți sociali mai ales la nivel local, vorbim aici de necesitatea ca autoritățile publice locale și în mod special primăriile să scoată la concurs posturile de asistent social și nu posturi pentru persoane cu atribuții în asistență socială. Am convingerea că, nu peste multă vreme, acest neajuns al sistemului național de asistență socială va fi rezolvat. Iar soluții există!
Vă mulțumesc pentru faptul că aduceți în discuție Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, la a cărei cârmă, prin forța destinului, mă aflu la ora actuală. Este cunoscut și recunoscut rolul SAS în formarea atâtor generații de profesioniști, dar și rolul jucat în dezvoltarea rețelei naționale de facultăți de profil, ca și în multe alte aspecte ale dezvoltării sistemului național de asistență socială. La ora actuală, SAS a pus în scenă, așa cum menționați, o întreagă campanie de prezentare în licee a tuturor specializărilor de formare inițială (sociologie, asistență socială, resurse umane, antropologie) pe care le pune la dispoziția tinerilor, iar rezultate sunt pe măsura seriozității acestei campanii. Curând și SAS va atinge gradul de popularizare pe care CNASR l-a dobândit în acest interval de timp, la nivel național.
„Asistența socială cuprinde orice efort depus de asistenții sociali pentru a «reface» inima omului, «căci din ea ies izvoarele vieții», orice efort depus pentru a reda acestuia speranța că poate depăși orice dificultate și orice impas existențial”, afirmați într-un alt interviu. Cum se pot implica autoritățile în direcția soluționării măcar a unei părți dintre problemele cu care se confruntă în momentul de față domeniul asistenței sociale în România?
Autoritățile locale dețin „pâinea și cuțitul”, cum se spune. Prin dezvoltarea rețelei locale de asistență socială, prin angajarea la nivelul comunelor și al satelor a asistenților sociali, prin dezvoltarea de servicii de prevenire și de suport social, prin susținerea logistică a profesioniștilor din asistență socială, printr-o atenție reală acordată celor care se confruntă cu diverse vulnerabilități sociale.
Da, asistentul social poate reda zâmbetul pe chipurile oamenilor, poate reînvia speranțele semenilor, poate aduce la lumină fărâma de demnitate care încă mai pâlpâie în interiorul celor care se confruntă cu sărăcia, cu dizabilitatea, cu violența sau cu orice tip de stigmatizare sau discriminare socială.
V-ați regăsit destinul în această profesie, așa mărturisiți într-un interviu, iar devotamentul dvs. pentru domeniul asistenței sociale este cunoscut tuturor, mai ales acum, cu ocazia acestei campanii pe care o derulați prin CNASR. Cum vă simțiți să străbateți țara în lung și în lat ridicând județele țării „în picioare pentru asistența socială” și care sunt mesajele pe care le primiți de la cei cărora le transmiteți cu atâta încredere: „A venit vremea ca asistentul social să fie valorizat în România!”?
Mă simt foarte bine în acest turneu național, peste tot pe unde trecem suntem bine primiți, atât de către oficialități, de către mass-media locală și mai ales de către confrații noștri de breaslă: asistenții sociali. Simt că putem reînvia spiritul de breaslă, simt că sămânța încolțește rapid acolo unde cade, simt cum mesajele noastre capătă sens și forță din ce în ce mai mare. Lucrurile se leagă, căci punem pasiune, suflet și multă muncă în organizarea acestor evenimente. Vreau să mulțumesc tuturor ziariștilor locali care sprijină pro bono campania noastră, un ajutor nesperat și cu impact major am primit de la oamenii de media. Îmi face plăcere ca, însoțit de colegii mei din conducerea centrală a CNASR, Cristian Roșu, Ioan Durnescu și Diana Cristea, să străbatem țara de la nord la sud, de la est la vest, pentru a reda gloria și splendorile profesiei de asistent social, iar „cetățile” țării sunt „cucerite” una după alta de sigla CNASR. Transmitem multă emoție prin mesajele noastre duse la nivel județean, redăm demnitatea colegilor noștri încurajându-i să se înalțe deasupra circumstanțelor istorice, să privească spre înălțimile profesiei, să-și ridice privirea spre crestele munților, iar de acolo mai departe spre Cerurile prea înalte.
Ce anume din traseul dvs. existențial, formativ v-a adus mai aproape de cei aflați în suferință și de cei care îi au în grijă pe aceștia?
Întreg traseul meu existențial conține fapte, întâmplări, întâlniri ce au dat sens și farmec destinului meu. Dvs. vedeți doar partea spectaculoasă și e firesc să fie așa, dar vă spun că nimic trainic nu se construiește de la sine, că totdeauna realizările, de orice natură ar fi ele, se fundamentează pe valori și sentimente profunde, iar nu de puține ori suferința coexistă cu împlinirea, iar succesul vizibil are la bază nu doar determinare, ci și multă muncă, mult „antrenament” și multă perseverență. Este drumul care mi se potrivește cel mai bine, iar Dumnezeu m-a condus pe această cărare pe care pot da maximum de randament și mă simt bine în acest rol, îmi place, căci coincide cu dorințele inimii și ale sufletului meu.
La balul de absolvire SAS din 2016 ați venit împreună cu prodecanul facultății, prof. univ. dr. Gabriel Jderu, pe o motocicletă cu ataș. Care a fost mesajul pe care ați vrut să-l transmiteți absolvenților SAS prin această secvență inedită, cunoscut fiind faptul ca profesorul impune, de multe ori, un model comportamental?
Frumos din partea dvs. să vă amintiți de acel episod din „serialul SAS”. A fost un moment emoționant. Veneam după o ceremonie de absolvire spectaculoasă, se schimbase întreaga conducere a facultății, iar emoția a cuprins întreaga instituție, a fost un moment „uman” apariția noastră pe motoare la bal. Doream să le mulțumim, să dăm naștere unei comunități profesionale, să generăm un atașament față de facultate, față de viitor.
Pentru mine, atașamentul lor față de profesie, față de SAS reprezintă un indicator al succesului instituțional. A fost un moment extraordinar atunci, eram mândri de ei, de ceea ce au reușit să realizeze prin acea ceremonie devenită deja tradiție. Acolo, în acea zi în care mulți se așteptau să plouă, absolvenții au pornit motoarele facultății, motoarele afective! Cu toții am fost atunci ca o imensă sferă de emoții pozitive! Și n-a plouat, din contră, a răsărit soarele și am avut parte și de curcubeu. Am demonstrat că, împreună, se poate! Pentru ei și pentru acea zi minunată, avem datoria să ducem curcubeul mai departe generațiilor viitoare! Avem datoria de a ține pornite motoarele emoționale ale facultății! Studenții noștri au nevoie să prindă aripi și să zboare, iar emoțiile pozitive sunt cel mai bun combustibil pentru zbor.
Alfred Hitchcock definea fericirea ca „un orizont clar, curat (n.r. a clear horizon). Nimic de care să îți faci griji. Doar lucruri care sunt creative și non-distructive”. Care este definiția fericirii așa cum se regăsește ea în dicționarul personal al lui Doru Buzducea?
Vă mulțumesc pentru întrebare, dar nu vă pot da definiția acum, nu a sosit vremea pentru o asemenea clarificare. Ceea ce nu înseamnă că nu aș cunoaște-o! Cred însă că celebrul regizor are perfectă dreptate și mai cred cu tărie în structura ființei mele creative, în misiunea și-n Visul inimii mele! Cred într-adevăr într-un orizont non-distructiv și mai cred în Creatorul întregii lumi vizibile și invizibile. După cum ați sesizat, îmi plac și chiar ador proiectele mari, de anvergură, proiectele ce schimbă realități, cele ce dau strălucire și spectaculozitate, dar și demnitate ființei umane.
Și pentru că tot am făcut mai sus referire la cunoscutul regizor, cât de importantă credeți că este confruntarea cu propriile temeri și cufundarea în adâncurile propriei inimi, cu rănile și comorile sale, pentru „a-ți putea înălță privirea către munți”, așa cum scriați la un moment dat pe pagina dvs. personală de Facebook?
Strălucirea se obține atunci când „te cobori” în adâncul ființei tale, iar deciziile de a-ți confrunta temerile dau forță, înalță și chiar fortifică ființa umană. Atât adâncimea, cât și înălțimea, atât cunoașterea de sine, cât și cufundarea în comorile și rănile inimii sunt nedescris de importante, dar cel mai important aspect al vieții este cunoașterea dragostei, a speranței și a credinței nelimitate într-un crez nelimitat!
Un gând pentru cei care se tem sau încă nu pot privi către acel orizont clar și curat!
Ridicați-vă privirea spre munți, iar de acolo mai departe, spre Cerurile prea înalte!
Nu voi încheia însă cu acest gând interviul de azi, ci cu un mesaj pe care l-am primit chiar în aceste clipe de la noul lider al filialei Dolj a CNASR, de la doamna Lavinia Bucur, proaspăt aleasă în funcția de președinte. Redau integral mesajul, cu acordul autoarei, mesaj ce răspunde concret la întrebarea dvs. referitoare la felul în care suntem primiți prin țară în acest turneu național:
„Bună seara, stimate domnule Președinte!
Vă scriu de la Craiova și profit de această ocazie pentru a vă mulțumi pentru aprecierea dumneavoastră prin mesajul trimis astăzi: «Toți liderii de filiale, fără a face diferența între voi». Este motivant, mai ales la început de drum. Experiența mea de leadership nu este vastă, dar o să fac tot ce îmi stă în putere să nu îmi dezamăgesc colegii ce mi-au acordat încrederea lor, pe Emilia, care a avut încredere în mine și m-a antrenat în aceasta provocare. Cred cu tărie în această nobilă profesie și în șansa de reușită a celor ce o practică zi de zi în raport cu beneficiarii lor. Ne reorganizăm puțin la Dolj și apoi se cade ca și noi, asemenea celorlalte județe ale țării, să ne alăturăm campaniei România se ridică în picioare pentru asistența socială. Ne gândim la un proiect. Imediat ce ideile sunt puse cap la cap, iar evenimentul prinde contur, vă dăm de știre. Sperăm curând. Vă mulțumesc, încă o dată, pentru avântul pe care l-am primit astăzi și vă doresc o seară plăcută alături de cei dragi!”