Tags

, ,

Importanța lucrului corporal în cadrul psihoterapiilor individuale este esenţială pentru depăşirea unei traume, dar şi în călătoria către cunoaşterea realităţii prin intermediul simţurilor. Impactul pe care exerciţiile de tip corporal îl au în procesul de vindecare a traumei, scindarea dintre corp şi minte şi refacerea unităţii spirit-minte-corp sunt câteva dintre subiectele discutate în cadrul acestui interviu cu psihoterapeut Florin Vancea.

 Lector universitar doctor la Facultatea de Psihologie, Universitatea „Spiru Haret” Braşov, Florin Vancea este doctor în psihologie, psihoterapeut formator P.E.U., formare suplimentară în somato-analiză reichiană, Programare Neuro-Lingvistică, Pneuma System Therapy, competenţe în consiliere şi psihoterapie individuală şi de familie, dezvoltare personală în grup, abilitare în formare, tehnici rogersiene, tehnici cu suport creativ, tehnici psiho-corporale, specialist în terapia prin dans şi mişcare şi autor al programului terapeutic „FILIA ALCHIMIC DANS”, preşedinte Filiala SPER Braşov.

tvancea_foto

Abordarea psiho-corporală în terapie şi dezvoltare personală este poate cea mai profundă intervenţie cu efecte imediate şi durabile în viaţa unei persoane. În ce constă puterea vindecătoare şi transformativă a lucrului corporal?

Corpul este primul lucru pe care îl primim în această viaţă şi primul aspect pe care îl experimentăm şi prin care ne exprimăm.  Înaintea minţii şi cunoaşterii mentale, omul apelează la cunoaşterea prin corp/inteligenţă corporală (cunoaştere interactivă şi încorporată). Primele simţuri cu care percepem realitatea sunt simţul tactil şi simţul kinestetic. Tot corpul este acela care conţine memoria cea mai fidelă a traiectoriei ontogenetice, începând din momentul conceperii. A lucra psihoterapeutic corporal înseamnă a apela la cele mai vechi şi mai exacte informaţii, la modul de cunoaştere primordial şi, deci, cel mai direct şi nealterat şi la modul fundamental de exprimare şi restructurare a fiinţei pământene.

Experienţele noastre de viaţă îşi pun amprenta nu doar asupra psihicului, ci şi asupra corpului nostru. Cum se traduc în limbaj corporal urmele traumei?

Evenimentele traumatice afectează întreaga fiinţă, iar amprentele acestor evenimente se regăsesc în egală măsură atât în plan mental, cât şi în plan corporal. În general, putem spune că la nivel corporal trauma se exprimă printr-o constrângere, o reprimare. Astfel iau naştere blocajele corporale, care conţin tiparele create în momentul traumei. Energia este blocată în zona/zonele afectată/afectate (staze energetice). Sunt afectaţi muşchii (tensiuni musculare, imobilitate tonică, contracţii spasmodice, creare de armuri musculare), organele, fluidele. Celulele trec de la modul de dezvoltare la acela de apărare (a se vedea teoria lui Bruce Lipton).

În psihologia traumei se vorbeşte deseori de o disociere. Cum se manifestă aceasta la nivelul trupului şi care sunt beneficiile lucrului corporal?

O disociere de natură corporală reprezintă o separare a corpului de minte. În grade de intensitate diferite, majoritatea oamenilor experimentează o astfel de scindare trup-minte din diferite motive. În cazul traumei, are loc o retragere accentuată a conştiinţei de la corp, o desensibilizare profundă. Este o evadare a minţii atunci când fuga nu este posibilă (Loewenstein). Persoana nu-şi mai simte corpul şi nici durerile fizice şi emoţionale. În lucrul terapeutic psiho-corporal, persoana este în măsură a reface unitatea minte-corp. Simpla conştientizare corporală îl aduce pe individ în prezent, el fiind astfel în măsură să discearnă între trecut şi prezent. Corpul deţine cheia prin care o experienţă traumatică poate fi identificată, accesată şi prelucrată. Conştientizarea şi mişcarea zonei corporale declanşează memoria somatică a evenimentului, eliberarea emoţiilor asociate, baze pentru semnificarea şi resemnificarea evenimentului. Extrem de important este faptul că inteligenţa corporală permite trupului să experimenteze diferit retrăirea şi restructurarea evenimentului. Tiparul corporal asociat cu trauma este destructurat şi corpul este dispus să reinventeze strategii noi, sănătoase, creative de adaptare şi dezvoltare. Experienţa este astfel finalizată şi persoana poate trece la ceva nou. Tot acest proces corporal declanşat în travaliul traumei se finalizează cu un profund sentiment de putere. Este poate aspectul cel mai important în lucrul corporal cu trauma: recuperarea puterii personale, pierdută în evenimentul respectiv.

dsc_0146

Am întâlnit conceptele de psihoterapie corporală, somato-analiză şi analiză reichiană luate împreună de unii specialişti. Care sunt diferenţele dintre acestea?

Aici ne întâlnim cu probleme iminente de definire. Nu pot da un răspuns exact la această întrebare, datorită diversităţilor de opinie. Pot evidenţia o primă demarcare între terapiile corporale şi cele psiho-corporale (ultimele refăcând conexiunea psihic-corp). Şi această ultima categorie este destul de variată. (Somato)-analiza reichiană sau vegetoterapia analitică este metoda introdusă de Wilhelm Reich, părintele psihoterapiilor corporale. Ulterior, s-au dezvoltat mai multe metode de psihoterapii corporale. Pentru mine, cea mai importantă diferenţiere este aceea între psihoterapiile corporale neintegrative şi cele integrative. Acestea din urmă sunt destul de puţine (somato-analiza reichiană, abordarea corporală în gestalt-terapie, Filia Alchimic Dans),  specificul lor este acela că duc spre o integrare totală, o refacere a unităţii spirit-minte-corp. În acest caz, nu vorbim de o punere în relaţie minte-corp sau refacerea legăturii dintre cele două, aspect care menţine diviziunea. Este o viziune holistică în care întregul este văzut ca fiind diferit şi mai mult şi decât suma părţilor. Foarte multe abordări psiho-corporale nu ţin seama de acest lucru, deşi nu recunosc, iar cei care practică îşi reconsolidează diviziunea minte-corp, deşi le pun într-o relaţie mai armonioasă.

Cât de important este rolul intervenţiilor corporale în terapiile de grup? Cum se produce transformarea unor aspecte esenţiale din viaţa persoanei cu ajutorul exerciţiilor de tip corporal?

Rolul intervenţiilor psiho-corporale este la fel de important în terapiile individuale ca şi în terapiile de grup/grupuri de dezvoltare personală. Procesul de prelucrare şi restructurare este identic în cele două situaţii, diferenţele vin doar din avantajele şi dezavantajele generale ale celor două abordări, luate comparativ, pe care nu o să le evidenţiez acum, fiind un subiect prea larg.

dsc_0161

Psihoterapia experienţială a unificării este o abordare holistă a cărei eficacitate a fost demonstrata prin numeroase studii aplicative şi cercetări publicate. Care sunt atuurile lucrului corporal în manieră unificatoare?

Psihoterapia experienţială a unificării ca abordare holistă îşi propune acest deziderat al refacerii unităţii spirit-minte-corp, specificat mai înainte. Aceasta înseamnă că poate fi o abordare completă, complexă, de tip integrativ, cu condiţia înţelegerii ei corecte şi existenţei abilităţilor terapeuţilor de lucru psiho-corporal.

Care este nivelul actual de deschidere pentru lucrul cu corpul în cadrul terapiilor individuale?

Actualmente, putem vorbi de un nivel destul de scăzut al deschiderii persoanelor către lucrul corporal în cadrul psihoterapiilor individuale. Şi acest lucru se întâmplă din câteva motive: în primul rând, putem vorbi de realitatea faptului că foarte mulți oameni trăiesc o separare mare sau foarte mare dintre minte și corp, ei identificându-se cu mintea. Astfel, ei sunt familiarizați cu lucrul minții şi caută acest lucru, convinşi că astfel se soluţionează problemele de natură psihică şi mentală, corpul ţinând doar de bolile somatice. Apoi, mai sunt şi cunoașterea şi mentalitatea susţinute de societate, lipsa cunoștințelor asupra abordării psiho-corporale. Şi, nu în ultimul rând, putem vorbi de o teamă de corp, de necunoscutul şi incontrolabilul care pot să apară din lucrul corporal.

dsc00265

Se vorbeşte deseori despre faptul că terapeutul nu trebuie să atingă clientul. Care este impactul acestui tip de contact asupra procesului terapeutic? Ce sens are pentru client şi în ce măsură contribuie la vindecare?

Această controversă este încă actuală şi se hrăneşte din riscurile mari posibile prin utilizarea  neadecvată (conştient sau nu) a acestei atingeri. Chiar şi în lucrul corporal, atingerea nu este obligatorie. Dar, atunci când este folosită în mod adecvat, tehnic şi etic, atingerea aduce foarte multe avantaje. Atingerea în psihoterapie a apărut încă de la Wilhelm Reich. Atingerea este o formă de comunicare între oameni şi este cea mai veche comunicare pe care copilul o percepe şi ea este nemediată mental. Cu ajutorul atingerii, psihoterapeutul poate ajuta clientul să-şi perceapă tensiunile corporale, poate elibera încordarea din corp, poate (re)poziţiona postura clientului, poate încuraja clientul să-şi perceapă spaţiul corporal, poate să asiste mişcarea etc. Adică este o foarte bună modalitate de a ajuta clientul să-şi dezvolte sinele corporal prin senzaţie, conştientizare, postură, mişcare. Am putea numi aceste efecte „tehnice” sau „fizice” ale atingerii. Dar, mai mult decât atât, atingerea este un proces uman fundamental. Dacă corpul este şi el fiinţă umană, atunci, prin acest contact corporal, atingem fiinţa, atingem esenţa umană. Iar în acest proces de comunicare profund umană, prin atingere, exprimăm prezenţă, acceptare, iubire, compasiune, susţinere (siguranţă). În acest sens, putem să amintim şi utilizarea atingerii în cadrul unui travaliu psiho-corporal cu scop corector şi hrănitor (în cazul în care nevoile analitice nu au fost suficient satisfăcute).

dsc06047

Aveţi o abordare eclectică centrată şi pe dezvoltarea spirituală a persoanei. Ne puteţi spune ce impact are o asemenea intervenţie şi deschidere asupra unui individ care trăieşte într-o societate preponderent desacralizată?

Eu nu aş spune o abordare eclectică, ci holistică. Adică abordarea omului ca un întreg: corp – minte – spirit. La modul cel mai profund nu putem diferenţia o dezvoltare personală de o dezvoltare spirituală când vorbim de intervenţii de tip umanist-experienţial. Practic, o deschidere spirituală autentică se poate produce doar în urma vindecărilor de rănile personale. Nu facem decât să înlăturăm obstacolele din calea realizării spirituale şi apoi să asistăm omul în acest demers. Este ceva ce stă în natura umană, ceva care aşteaptă să fie descoperit.

dsc06054

În prezent, suntem bombardaţi cu mesaje legate de necesitatea unui stil de viaţă sănătos. Care sunt ingredientele-cheie ale acestuia şi ale unui bun management al stresului cotidian?

Ingredientele-cheie ale unei vieţi sănătoase? Să enumerăm câteva: autenticitate, conştientizare, mişcare, trezire spirituală…

Susţineţi că lupta pentru egalitatea între sexe a produs mutaţii semnificative atât în plan familial, cât şi în plan social şi că asistăm deseori la o masculinizare nefirească a femeii. În ce constă de fapt puterea feminităţii?

Masculinizarea femeii a produs şi reversul: feminizarea bărbatului, doar că aceasta este mai puţin conştientizată deoarece se promovează valorile masculine. Natura şi puterea femininului s-au pierdut treptat de când omenirea a intrat în patriarhat. Acum probabil trăim apogeul. În zilele noastre, în lumea modernă, conceptul de putere a feminităţii a devenit un nonsens. Fie vorbim despre slăbiciunea feminităţii, fie despre „puterea manipulativă” a femeii, amândouă raportate la lupta de putere dintre masculin şi feminin. Mişcările şi curentele de emancipare a femeii au avut de regulă drept ţintă compararea şi egalizarea femeii cu bărbatul, acesta fiind însă reperul. Asta a dat naştere la o luptă între cele două părţi. Femeia şi bărbatul nu pot fi egali! Ei sunt complementari! Nu este unul superior celuilalt sau mai important decât celălalt. Chiar dacă, teoretic, poate că ştim acest lucru, practic, avem dificultăţi. Şi acest lucru naşte întrebarea: ce înseamnă complementaritatea masculinului? Lucrul se complică şi mai mult atunci când înţelegem că nu avem niciun model clar al bărbatului. Pentru că ceea ce vedem trăit în lume este o expresie a comportamentului de băiat, nu de bărbat! Puterea femininului nu poate fi reţetată, predată, învăţată, teoretizată! Puterea femininului trebuie câştigată printr-o muncă asiduă de descoperire a naturii adevărate a omului, prin contactul direct şi autentic cu natura şi cu arhetipurile originare.

În cadrul atelierelor de feminitate şi masculinitate pe care le susţineţi alături de Valeria Sfaroiu îi însoţiţi pe participanţi să redescopere ce înseamnă cu adevărat a fi femeie şi a fi bărbat. Ce transformări a suferit ideea de cuplu şi cum putem învăţa să trăim într-o mai bună armonie cu noi înşine şi în relaţie cu partenerul de viaţă?

În cele mai multe cazuri, relaţiile de cuplu sunt pervertite tocmai din cauza necunoaşterii şi neintegrării rolurilor de gen şi a imaturităţii. Mai putem aspira la armonie în acest caz? În atelierele noastre de tip „iniţiere” sau „ritual”, participanţii merg pe două direcţii majore: descoperirea caracteristicilor arhetipale şi a rolurilor de gen, pe de o parte, iar pe de altă parte, asumarea maturităţii personale şi sociale astfel încât să aibă loc trecerea de la „fată” la „femeie” şi de la „băiat” la „bărbat”.

dsc06351

Sunteţi consacraţi, printre altele, pentru modulele de dansterapie… Ați publicat, la un moment dat, cartea „Dansterapia”. Să ne aşteptăm la o retipărire sau la o nouă apariţie editorială pe tematica terapiei prin dans şi mişcare?

Avem o experienţă de zece ani cu programul „Filia Alchimic Dans”, o metodă inovatoare de terapie prin dans şi mişcare pe care am creat-o la Braşov, în jurul axei numite „Terapia Experienţială a Unificării”. În cei zece ani, am avut rezultate excelente şi, prin urmare, ea trebuie cunoscută de cât mai multă lume. Chiar în acest moment lucrez la un volum despre terapia prin dans şi mişcare şi Filia Alchimic Dans.

dsc06368

Un scurt mesaj pentru cititorii noştri!

Să aveţi parte de tot ce este mai frumos şi înalt în viaţă şi va aşteptăm la atelierele noastre speciale care urmăresc „Călătoria Eroului”!

Advertisements