Fiecare dintre noi avem un dicţionar interior, „redactat” pe măsură ce ne identificăm şi ne explicăm trăirile, dorinţele, semnificaţiile propriilor experienţe. Definiţiile acestor termeni se pot schimba pe măsură ce universul nostru interior suferă inevitabilele transformări. Unii termeni pot dispărea însă complet.

Un cuvânt înlăturat din dicţionarul personal al prof. univ. dr. Doru Buzducea este „imposibil”. A fost înlocuit cu „credinţă”, „intuiţie” sau „încredere”, aşa cum veţi putea vedea parcurgând un interviu acordat de către decanul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti.

Doru Buzducea este, de asemenea, preşedintele Asociaţiei Şcolilor de Asistenţă Socială din România, preşedintele Colegiului Naţional al Asistenţilor Sociali, autor a numeroase studii de specialitate, cărţi şi tratate axate pe domeniul asistenţei sociale.

db interviu 1

1. Printre lucrările semnate de dvs. se numără şi cartea centrată pe psihologia traumei – coautor, Iolanda Mitrofan -, una dintre cele mai de succes apariții ale editurii SPER şi un manual indispensabil oricărei persoanei ce lucrează cu trauma. Cum s-a născut acest volum?

În primul rând, vă mulțumesc pentru provocarea lansată prin acest interviu și totodată pentru prilejul oferit de a fi cât mai aproape de cititorii dumneavoastră. Faptul că ați invocat tocmai această lucrare îmi trezește amintiri puternice. Cred că fiecare carte are în spate o poveste, o matrice emoțională care a făcut posibilă scrierea ei. Cartea centrată pe pierderi și traumă a fost scrisă cu gândul la dorințele lui Nicu, un copil abandonat în spital, seropozitiv, unul dintre primele cazuri de care m-am ocupat la începutul carierei mele, pe când lucram în echipa Romanian Angel Appeal, la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”.

Acest băiat, deși era pe patul de moarte la vremea aceea, se întâmpla în 1998, motivat fiind și susținut emoțional, și-a revenit miraculos. Acum a terminat facultatea, are familia sa, ba chiar lucrează în străinătate. Între mine și Nicu s-a creat o relație specială de atașament. În acel moment de cumpănă pentru el, Nicu ne-a transmis dorințele lui, iar noi am făcut imposibilul pentru a i le satisface. Printre dorințele lui figurau: „…două telefoane stație poliție, patru agățători, costum cowboy, pantofi de cowboy, pipă cowboy, tutun cowboy, brichetă cowboy, mănuși cowboy, suporturi pentru pistol, un cal, îmbrăcăminte cal, găleată cal, cinci frânghii, arc plus săgeți, ceas ca al tău…”.

Fiind sub influența emoțională a acestui caz deosebit, la Conferința Internațională HIV/SIDA de la Geneva din 1998, am prezentat o lucrare despre traumă pornind de la dorințele lui Nicu. Așadar, ideea acestei cărți s-a născut în timp ce mă aflam în Elveția, la această conferință, unde am putut constata avansul teoretic al domeniului traumelor, pierderilor și suferințelor. Cartea s-a scris relativ repede întrucât venea pe fondul unor trăiri și zbateri interioare, ceea ce-mi dă libertatea să afirm că s-a născut dintr-o necesitate existențială. Apoi am împărtășit acest proiect sufletesc doamnei profesor Iolanda Mitrofan, mentorul meu în plan profesional și totodată unul dintre oamenii care mi-au marcat destinul. „Psihologia pierderii și terapia durerii” rămâne pentru mine o carte de suflet.

Desigur, dacă cineva citește prezentarea pe care mi-ați făcut-o dumneavoastră, poate avea sentimentul că viața mi-a oferit mult, dar, mai în glumă, mai în serios, eu vă pot spune că mai este cale pentru a întregi ceea ce dvs., psihologii, denumiți „împlinire sufletească”. Pentru că am convingerea că o viață împlinită înseamnă mult mai mult decât realizări profesionale.

2. În cariera dvs. aţi interacţionat cu oameni care au suferit multiple pierderi, traume şi susţineţi chiar un curs cu această tematică. Care au fost cele mai importante lecţii pe care le-aţi primit din interacţiunea cu oamenii ce trec prin grele încercări şi mari suferinţe?

Fiecare om trăiește de-a lungul vieții  experiențe pozitive și experiențe negative, iar unii devin atenți la situațiile celor care se confruntă cu diverse vulnerabilități și nedreptăți. Mă număr printre aceștia din urmă. Provin dintr-o familie care a practicat credința și a avut curajul de a urma, în viață, valorile autentice. Mai târziu, viața mi-a scos în față circumstanțe în care am ales înțelept, am ales, adesea, ținând seama de vibrațiile inimii mele.

Fiindcă mă întrebați de cele mai importante lecții învățate, poate că cea mai importantă lecție primită de la persoanele ce au trecut prin grele încercări și suferințe este cea a demnității, în orice circumstanță să-ți păstrezi demnitatea și frumusețea interioară. Apoi lecția încrederii! Iar Nicu din povestea noastră este un exemplu de demnitate. Dar, în același timp, Nicu este și expresia încrederii pe care el și-a format-o prin suportul oferit de cei aflați lângă el. Este și un exemplu despre cum trauma poate fi depășită.

3. În mediul online şi nu doar acolo, sunteţi foarte popular pentru discursul dvs. motivaţional, pentru îndemnurile la reuşită, la depăşirea limitelor personale, chiar la ieşirea din tipar. Vă bucuraţi de aprecierea multor studenţi şi specialişti. Care au fost punctele dvs. forte sau elementele-cheie care v-au ajutat să vă urmaţi visul, ca să folosesc o expresie deja celebră ce vă aparţine?

Privind în urmă, pot afirma că, pe lângă limitele despre care dvs. cu eleganță nu faceți vorbire, am câteva trăsături ce m-au ajutat în viață: curajul, intuiția, tenacitatea, perseverența, o anumită capacitate de a materializa dorințele și gândurile și poate cea mai importantă pentru mine: capacitatea de a-mi pune credința în acțiune.

Și poate tocmai de aceea cea mai mare bucurie a mea din ultima vreme a fost legată de redobândirea importanței credinței! Și aici aș vrea să fiu mai explicit. Aici mă refer la un ideal în care să credem și care să capaciteze toate energiile noastre. Apoi, am răbdare suficientă pentru a aștepta circumstanțele favorabile în îndeplinirea acestui ideal căruia mie îmi place să-i spun Visul! Desigur, toate acestea dublate de o pregătire temeinică, de documentare, de plăcerea de a învăța din orice experiență, precum și de maturitatea de a extrage avantajele din orice întâmplare.

Cred că este foarte important în viață să avem încredere în noi înșine, să ne depășim limitele, să ieșim din tipare, să ne ghidăm după valori autentice, valori care, pe termen lung, se vor dovedi a fi câștigătoare, să fim încrezători și să privim mereu cu speranță spre viitor.

4. Afirmaţi, la un moment dat, pe pagina personală de Facebook, că în dicţionarul dvs. cuvântul „imposibil” nu există. Care este reţeta succesului şi cum reuşeşte Doru Buzducea să facă imposibilul posibil?

Prin simplitatea credinței. Am exersat cu succes această rețetă. Metaforic vorbind, poate nu întâmplător eroul meu preferat este regele David, cel care, cu o lespede și o praștie, l-a învins pe uriașul Goliat. Pentru  mine nu există goliați, și nu mă refer aici doar la curaj și la capacitatea de a acționa prin credință, ci și la o anumită capacitate de a  vedea lucrurile dincolo de ceea ce ele par a fi la un moment dat, de a trece prin zid, am un simț special de a interveni atunci când trebuie intervenit, de a vorbi atunci când trebuie vorbit, de a acționa atunci când trebuie acționat.

Referitor la dicționarul de care vorbiți, chiar am tăiat la propriu cuvântul respectiv dintre paginile sale, deoarece pentru mine imposibilul nu există!

5. De-a lungul timpului, aţi înregistrat numeroase succese în plan profesional, unul dintre proiectele dvs. de suflet la care aţi lucrat fiind Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, eveniment care adună anual un număr impresionant de profesionişti din acest domeniu, dar şi alţi invitaţi de marcă. Ce anume v-a inspirat în dezvoltarea unui proiect de asemenea anvergură?

Mulțumesc pentru întrebare. Gala este nu doar proiectul meu de suflet, ci și, aș putea spune,  proiectul vieții mele! Încă de la început, am simțit și gândit evenimentul ca pe o parte a destinului meu, eveniment ce m-a provocat într-un mod neașteptat, dovedindu-se a fi ceea presimțisem cu ceva ani în urmă.

Ce m-a inspirat să dezvolt și să duc mai departe acest eveniment? O motivație profundă ce ține, pe de o parte, de responsabilitatea mea de președinte al Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, organism profesional ce cred că, în primul rând, trebuie să redea demnitatea asistenților sociali, iar pe de altă parte, de „gândurile inimii mele”, de structura mea sufletească, de sinele meu profund care, aș putea spune, a văzut în sfârșit orizontul.

6. Vorbiţi deseori despre personalităţi care v-au marcat cariera, traseul profesional şi existenţial, deopotrivă. Cum vă simţiţi acum, când sunteţi sursă de inspiraţie pentru studenţi, dar şi pentru alţi profesionişti din domeniul în care activaţi sau din ariile conexe?

Ceea ce spuneți îmi dă o oarecare satisfacție sufletească, și da, mă bucur când văd în jurul meu oameni fericiți și încrezători. Putem realiza lucruri mari în viață atunci când suntem inspirați și încurajați. Iar aceasta ar trebui să fie o stare normală a lucrurilor.

Am această deprindere de „a locui” în mijlocul semenilor, de a rezona emoțional cu oamenii, de a privi dincolo de zid, de a înțelege nevoile oamenilor și de a pune umărul la sprijinirea celorlalți, ceea îmi conferă un anumit grad de mulțumire sufletească.

7. Cum îl priveşte Doru cel care la 5 ani se urcă prima dată pe casă, şi la propriu, şi la figurat, pe Doru cel de acum, care, purtător de „praf magic” (n.r. într-una dintre postările sale, profesorul povestea că în copilărie obişnuia să aibă praf magic în buzunare, fără ca apoi maturitatea să blocheze această idee) şi robă de decan, se mai urcă din când în când pe clădirea Facultăţii de Sociologie și Asistenţă Socială, pentru a avea o panoramă cât mai fidelă realităţii?

Cu încredere. Îi place ce vede la orizont… și să știți că „praful magic” chiar funcționează.

8. Aţi coordonat recent un volum inspiraţional, „Asistenţa socială – o chemare, o misiune, un destin”. Este un volum în care fiecare autor ne face părtaş la gimnastica lui interioară, la antrenamentele lui mentale şi sociale, la motivaţia şi truda de a activa şi a reuşi într-un domeniu al asistării umanului, cu toate vulnerabilităţile sale. Aţi publicat şi o variantă de buzunar a acestui volum. Cum au fost primite cărţile de către public şi care sunt planurile dvs. editoriale?

Cartea „Asistența socială – o chemare, o misiune, un destin” este  un proiect existențial ce a deschis, practic, noi orizonturi! Multă vreme am crezut că realizările profesionale ne definesc ca oameni, dar mi-am dat seama că oamenii au nevoie să creadă în modele, în eroi, iar în această carte am vrut să arăt că și în asistență socială se poate atinge excelența.

Recunosc, sunt mulți colegi, prieteni, cunoscuți care au apreciat favorabil această apariție editorială și care au făcut aprecieri în special la grafica și eleganța volumului. Este o realizare de suflet, unică în felul său, un album, o frumusețe editorială, cu o grafică rafinată și elegantă, așa cum este însăși  ideea ce a motivat cartea, cu un conținut motivațional și un mesaj plin de încredere și credință.

În viitorul apropiat intenționez să scot pe piață o lucrare împreună cu doctoranzii și colaboratorii mei din mediul profesional, iar „pe viitor” gândesc o carte motivațională ce se va scrie la momentul potrivit!

9. Activaţi într-un domeniu în care scopul principal este acela de a-i ajuta pe oameni să aibă o viaţă mai bună. Deţineţi funcţii importante, iar misiunea dvs. asumată este aceea de a lupta pentru reconstruirea realităţii într-un mod cât mai echilibrat și sănătos cu putinţă. Cât de greu v-a fost să găsiţi un echilibru între profesie și viața de familie?

Mediul de care vorbiți este mediul dorit de mine dintotdeauna, mediul în care pot funcționa cel mai bine. Funcțiile le-am privit ca parte a destinului meu asumat și conștientizat, intuit și apoi realizat. Îmi plac echilibrul, dreptatea, reconstrucția, corectitudinea, cinstea, demnitatea, precum și alte valori și principii ce ne pot face viața mai ușoară nouă, tuturor.

În privința echilibrului dintre viața profesională şi cea familială, privind la ambele, se pare că am reușit să mențin acel echilibru necesar, uneori liniar, alteori cu suișuri și coborâșuri.

10. Sunteţi implicat în nenumărate proiecte, iar toate acestea sunt consumatoare de timp şi energie. Cum reuşiţi să vă deconectaţi şi care este sursa principală la care vă alimentaţi bateriile?

Îmi place ceea ce fac! Mă simt câștigător atunci când mă implic în prima linie, iar sursa principală de confort mental şi emoțional o reprezintă privirea profundă spre interiorul magic al inimii mele!

11. Vă rugăm să transmiteţi un scurt mesaj pentru cititorii noştri de pe Facebook!

Îndrăzniți și avântați-vă cât de sus vă poate duce imaginația dumneavoastră, şi-apoi urmați-vă Visul, oricare ar fi acela, Visul inimii dumneavoastră!

db interviu 2

Advertisements