Călătoria eroului: o viziune psihologică privind maturizarea, evoluţia umană şi dezvoltarea personală. Autor: Florin Vancea

Tags

coperta-vancea-fata

 

Descriere

Prezentul volum prezintă o perspectivă psihologică asupra maturizării şi evoluţiei umane, un proces cunoscut de mii de ani sub fonna mitului „Călătoria Eroului”. In acest sens are loc o prezentare, o unificare şi o sintetizare a principalelor abordări psihologice ale evoluţiei umane (curente psihanalitice, ontogenetice, umaniste, sistemice-multigeneraţionale, transpersonale şi Psihoterapia Unificării). Perspectiva asupra devenirii umane este realizată în această lucrare cu ajutorul a trei concepte psihologice: diferenţierea, maturizarea şi integrarea eului.

În asociere cu acest proces evolutiv se propune un alt concept, acela de sistem integrativ tridimensional: anxietate, depresie, insatisfacţie de sine, model ce poate descrie simptomatologie blocarea acestui demers psihologic al devenirii. Volumul integrează în această perspectivă teoretică conceptele de inteligenţă emoţională şi inteligenţă spirituală şi rolul lor în maturizarea psihică.

Lucrarea propune şi o măsură psihologică modernă prin care se poate debloca şi potenţa procesul evolutiv al psihicului sub forma unui program de dezvoltare personală centrat pe unificare, asociat cu un alt program asemănător focalizat pe lucml corporal. Partea de cercetare de la sfârşitul volumului validează aceste module de dezvoltare personală ca metode deosebit de eficiente în creşterea principalilor indicatori ai maturizării psihice.

Concluziile lucrării vizează în mod deosebit factorii implicaţi în pregătirea şi formarea academică a viitorilor psihologi.

Autorul

Despre autor

Cuprins

Număr de pagini: 270

ISBN: 978-606-8429-52-6

Colecţia:  Doctoralia

Anul apariției: 2016

Preţ: 35 lei

Advertisements

Dicţionar de psihogenealogie. Autori: Cristina Denisa Godeanu, Alin Sebastian Godeanu

Tags

,

dictionar-de-psihogenealogie-fata

Descriere

„Dicţionarul de psihogenealogie” este o lucrare de referinţă, care oferă definiţii comprehensive ale termenilor tehnici utilizaţi în cadrul psihogenealogiei (în plan naţional şi internaţional), dar şi termeni ce aparţin domeniilor conexe, precum cel al psihanalizei, al psihologiei clinice, al psihopatologiei clinice, al psihologiei relaţiilor de cuplu şi a familiei, al cercetării calitative şi al psihodinamicii dezvoltării umane. Articolele sunt prezentate subliniind aspectele teoretice şi practice ale mecanismelor şi fenomenelor domeniului psihogenealogiei şi modul în care acestea sunt interdependente cu articolele domeniilor conexe. Prezentul dicţionar este o inovaţie şi un ghid esenţial pentru studenţi, cercetători şi o sursă de referinţă pentru specialişti.

Despre autori

Număr de pagini: 533

ISBN: 978-606-8429-55-7

Colecţia: Alma Mater

Anul apariției: 2016

Preţ: 50 lei

 

O scrisoare pentru tine. Corespondenţe terapeutice. Autor: Vasile Constantin

Tags

,

o scrisoare pt tine

 

Descriere

Lucrarea de faţă îşi propune să abordeze într-o altă manieră, câteva dintre problematicile cu care se confruntă adolescenţii zilelor noastre. „O scrisoare pentru tine – corespondenţe terapeutice” este structurată sub forma unor scrisori trimise de către adolescenţi unui psiholog, dar şi răspunsurile oferite de acesta. Inspirată din cazuistica terapeutică, dar şi din interacţiunile cu adolescenţii în mediul educaţional, consider că această carte este utilă, atât adolescenţilor, cât şi părinţilor sau profesorilor lor. Setul de corespondenţe terapeutice constituie, pe de o parte, o peliculă în mişcare, în a căror dinamică se poate regăsi fiecare dintre noi, într-o măsură mai mare sau mai mică. Pe de altă parte, reprezintă un ansamblu de idei care poate ghida un adolescent, astfel încât acesta să răspundă la întrebările sale, să-şi rezolve dilemele, să se provoace pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă.

Cuprins

Despre autor

Numar de pagini: 136

ISBN: 978-606-8429-53-3

Colecţia: Anim

Anul apariției: 2016

Preţ: 20 lei

 

Înapoi la trupurile noastre răzleţite*. Accesarea echilibrului psihologic pornind de la conştientizarea corporală

 

Trăim într-o lume în care, mai mult ca oricând, este promovată imaginea unui corp ideal. Televiziunea, filmul, publicitatea prezintă o imagine fotoshopată (iată, se inventează chiar şi cuvinte noi pentru a descrie pervertirea realităţii la un ideal greu sau imposibil de atins), o imagine ideală nu numai a corpului, care trebuie să fie perfect până la ultimul por al pielii, ci a tuturor lucrurilor din jurul nostru (vezi pozele în care realitatea este mai frumoasă decât… în realitate). O lume în care corpul a devenit un obiect asupra căruia sunt îndreptate diverse acţiuni, un obiect de care ne-am detaşat, care nu ne mai aparţine, faţă de care ne-am îndepărtat şi cu care avem o relaţie distantă, indiferentă şi rece. Fugim de corpurile noastre, ne-am rătăcit în lume şi orbecăim prin ea, lăsând-o să ne conducă aşa cum dictează utima modă.

La rândul ei, psihologia, deşi consideră omul ca fiind o entitate bio-psiho-socială, dintotdeauna s-a străduit să-şi definească, delimiteze, diferenţieze şi să-şi scoată în evidenţă propria particulă din acest tot unitar, contribuind şi ea, in extenso, la distanţarea omului modern faţă de propriul corp. Aceste lucruri sunt de înţeles, având în vedere că ea, psihologia, relativ tânără fiind, a trebuit să-şi susţină şi să-şi demonstreze calitatea de ştiinţă şi metodele de investigaţie, cercetare şi intervenţie adecvate, deci ştiinţifice. Astăzi însă, psihologia şi, în special, psihoterapia, ajungând la o relativă maturitate, se întorc către corp, conferindu-i acestuia importanţa pe care o are şi din punct de vedere psihologic, dincolo de idealizarea şi idolatrizarea pe care i le oferă acestuia sistemul mediatic de astăzi.

Acesta este contextul în care s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei de Psihoterapie Experienţială şi Dezvoltare Personală Unificatoare „Provocări, experiențe, noutăți, conexiuni psiho-corporale și deschideri interdisciplinare”. Aşa cum ne-am obişnuit deja, şi anul acesta organizatorii au pregătit pentru participanţi prelegeri, prezentări de lucrări, mese rotunde, workshopuri, expoziții și lansări de carte.

Printre temele aduse în discuţie s-au numărat rolul psihologului în relaţia cu clientul, modul în care poate gestiona acesta situaţiile traumatice (probabil că mulţi dintre voi ştiţi că Institutul SPER şi membrii acestuia s-au implicat activ pentru susţinerea celor afectaţi de tragicul eveniment de la Colectiv, de anul trecut), precum şi noi modalităţi de diseminare şi de implementare a serviciilor psihologice şi psihoterapeutice.

conf 2

Cea mai importantă temă a Conferinţei de anul acesta mi s-a părut însă a fi (aşa cum reiese din titlu şi cum mi s-a impus, cumva, aproape de la sine) conştientizarea corporală şi valenţele terapeutice benefice la nivel psihologic ale acestei conştientizări. Anul acesta, pe lângă Amara Renate ECKERT şi Gehard FICHTNER, care ne-au obişnuit an de an cu prezenţa lor deosebită şi emanând echilibru şi bucurie şi care au susţinut prelegerea Lucrul cu trauma în psihoterapia corporală şi workshopul A asculta cu limbajul corpului, ne-a onorat cu prezenţa şi Jill BUNCE, de la Universitatea Derby, Marea Britanie, cu prelegerea Semnificaţia corpului în terapia prin dans şi mişcare. Desigur că nu au fost doar prezentări teoretice, au existat şi mai multe ateliere practice, printre care şi unele de dansterapie: Lumina din inima ta – o experienţă corporală unificatoare pe muzică, dans şi meditaţie, susţinut de Florin VANCEA şi Valeria SFAROIU, şi Mandale în mișcare sau dansul Universului lăuntric – atelier de dezvoltare personală unificatoare prin dans și mișcare, susţinut de Flavia CARDAŞ.

În cadrul evenimentului a fost anunţat şi un întreg weekend de dansterapie, ce v-a fi susţinut de Jo HARDY, pe 17 – 19 iunie: Mişcarea vieţii – cele 5 ritmuri. (Având în vedere că de-abia a fost anunţat, probabil că încă mai găsiţi locuri disponibile, dar nu se ştie pentru cât timp, aşa că grăbiţi-vă să vă înscrieţi şi să vă rezervaţi un loc!) Filmul de prezentare pentru acest workshop m-a făcut să mă gândesc la două lucruri. În primul rând, la felul în care am ajuns să pervertim estetic dansul, transformându-l dintr-o exprimare liberă, spontană şi creativă a corpului în serii coordonate şi numărate de mişcări ce se desfăşoară într-o succesiune strict stabilită (mie-mi place foarte mult să dansez, dar dacă mă pui să învăţ o succesiune de mai mult de 16 paşi sau dacă mă pui să fac fix aceeaşi succesiune de paşi o melodie întreagă, m-ai pierdut şi m-am pierdut). Şi, în al doilea rând, m-au impresionat oamenii din filmuleţ, cei care participau la atelierele organizate de Jo HARDY. Presupun că erau englezi şi cu toţii ştim că despre ei se spune că, în majoritatea timpului, sunt reci; dar se pare că dansul terapeutic îi energizează şi îi umple de inspiraţie şi de expresivitate. Iar dacă acest lucru e valabil chiar şi pentru ei, atunci e clar că şi pentru noi va avea influenţe majore.

conf 1

Îmi amintesc acum că ultimul exerciţiu de dansterapie la care am participat a fost în cadrul unui workshop mai amplu susţinut de Florin VANCEA. Nu am plecat de acolo cu toate răspunsurile, dar în mod cert mi-am pus câteva întrebări foarte utile şi am fost mult mai conştient de propriul meu corp şi de extraordinarul potenţial pe care îl deţine acesta şi de lucrurile minunate pe care le poate face cineva dacă ajunge la unitatea echilibrată dintre corp, minte şi spirit.

În prima zi a Conferinţei, au fost lansate patru cărţi, precum şi revista ArtTe nr. 4. Acum nu voi face decât să menţionez cărţile care au fost lansate, dar vă promit că veţi mai auzi despre ele, în următoarele mele recenzii. Iată care au fost lansările:

  • Călătoria eroului. O viziune psihologică privind maturizarea, evoluţia umană şi dezvoltarea personală, Florin VANCEA
  • Dicționar de psihogenealogie, Denisa Cristina GODEANU, Alin Sebastian GODEANU
  • O scrisoare pentru tine. Corespondenţe terapeutice, Vasile CONSTANTIN
  • Umbre și lumini. Dezvoltare personală de la A la ZEN, Sorina Daniela Dumitrache
  • ArtTE – Revista de terapii creativ-expresive și dezvoltare personală unificatoare, nr. 4.

Participanţii au avut ocazia să admire şi expoziţii cu lucrările unor psihologi – Sens și redefinire, Roxana MAIER, Povești în ulei, Angelica HIRJU, Povesti despre Cristina. Jurnalul unui art terapeut, Mihaela ȘCHIOPU -, dar şi picturi realizate în cadrul atelierelor de artterapie de către copiii internați în secția de oncopediatrie din Institutul Oncologic București – Ceea ce nu se vede pe fereastră. De asemenea, Asociația Anais, reprezentată de Adela SZENTES, a participat la Conferinţă cu Inimi şi fluturi. Fluturii ca simbol al transformării – expoziție de podoabe realizate în cadrul grupurilor de suport cu beneficiarii asociaţiei.

 Şi aş vrea să închei printr-un îndemn cuprins, implicit, în cuvintele unui copil, dintr-o prezentare de lucrare făcută de Marina BADEA, care mi-au rămas întipărite în memoria afectivă: „Dacă nu faci fapte bune şi iubitoare, te exmatriculează Dumnezeu din Rai”. Continuaţi aşadar să faceţi fapte bune – pentru voi, pentru cei din jur şi chiar şi pentru cei pe care nu-i cunoaşteţi încă – şi continuaţi să iubiţi şi să vă exprimaţi iubirea – faţă de voi, faţă de cei din jur şi chiar şi faţă de cei pe care nu-i cunoaşteţi încă! Şi nu uitaţi să vă iubiţi propriul corp, pentru că nu numai că e bunul cel mai de preţ pe care-l aveţi, dar el este, de fapt, voi înşivă.

 *    *    *

* Atunci când am pus titlul acestui articol nu m-am gândit la romanele lui Philip José Farmer, dar aveam un vag sentiment de déjà-vu. Interesant e că ceea ce am vrut să spun eu şi ceea ce descrie Farmer în romanele lui e, oarecum, similar şi ridică o întrebare interesantă: ce te-ai face dacă te-ai trezi brusc într-o lume nouă şi tot ce-ai avea ai fi tu însuţi, cu trupul tău, cu experienţa şi cunoştinţele tale de-acum – adică tot ceea ce deţii, de fapt, şi în acest moment, deşi e posibil să ai iluzia că ai mai mult…?

Radu Filip

Gabriela Marc – „Sărăcia şi şomajul creează stres şi limitează comunicarea, crescând riscul apariţiei violenţei faţă de copil”

În toamna anului trecut, psiholog Gabriela Marc publica, la editura SPER, cartea „Abuzul la copii. Diagnoză şi intervenţie terapeutică”, lucrare menită a răspunde la întrebarea „Cum să realizezi o diagnoză corectă şi o intervenţie terapeutică adaptată la nevoile psihologice specifice ale unui copil/adolescent cu istoric de abuz?”. În cele ce urmează, psiholog Gabriela Marc răspunde şi la alte întrebări legate de problematica abuzului asupra copilului, cu accent pe indicatorii producerii unui astfel de abuz, categoriile sociale caracterizate de factori sporiţi de risc pentru abuz, abilităţile pe care trebuie să le aibă un terapeut, dar şi dificultăţile întâmpinate de acesta în lucrul cu asemenea cazuri.

Există o diferenţă între comportamentul sexual inadecvat şi abuzul sexual?

Unul dintre indicatorii cei mai pregnanţi ai abuzului sexual se referă la comportamentele şi interesele sexuale neadecvate vârstei, pe care le pot dezvolta copiii. Astfel, aceştia pot manifesta un interes crescut în discuţii despre aspectele sexuale, pot face desene, pot experimenta pe propriul corp sau al altora gesturi sexuale, îşi pot stimula zonele intime şi manifestă un comportament dezinhibat în diverse contexte. Este firesc ca acești copii să fie interesaţi să vadă zonele intime ale altei persoane, să pună întrebări despre procreaţie. Cu toate acestea, sunt anumite comportamente care, atunci când sunt prezente, sunt considerate semnale puternice de alarmă pentru identificarea unui abuz, și anume: copilul îşi pune gura pe organul sexual al unui alt copil sau îi cere altuia să se implice în acte sexuale, se masturbează cu un obiect, imită actul sexual etc.

Unii copii abuzaţi sexual repun în scenă comportamentele abuzatorilor lor cu alţi copii, fraţi sau animale. În cazul în care comportamentul persistă chiar şi după ce i-a fost explicat copilului că este inadecvat, este important să fie evaluată sursa lui, în vederea identificării modalităţii în care copilul poate fi protejat, stabilindu-se dacă manifestările copilului sunt determinate de o situaţie de abuz.

Relaţia de ataşament din copilăria timpurie este foarte importantă pentru dezvoltarea ulterioară a copiilor şi poate duce la aspecte care ţin de psihopatologie. Care este rolul relaţiei de ataşament pentru buna dezvoltare a copilului? Cum poate influenţa aceasta personalitatea viitorului adult?

Atât la oameni, cât şi la animale, se formează de timpuriu comportamentul de ataşament, care are ca scop primar asigurarea siguranţei indivizilor în satisfacerea nevoilor fundamentale şi implicit oferă baza unei socializări şi stimulări, necesare dezvoltării psihologice.

Cele mai timpurii ataşamente sunt legate de părinţi, care astfel devin sursă pentru confort, siguranţă şi gratificare. Înţelegerea comportamentelor de ataşament normale şi a rolului lor în crearea legăturilor cu ceilalţi reprezintă baza evaluărilor punctelor forte şi a slăbiciunilor din cadrul relaţiei familiale. De-a lungul vieţii, ataşamentele timpurii oferă conexiuni privind relaţiile cu alţii şi contribuie la construirea identităţii de sine. Un ataşament puternic faţă de părinte îi permite copilului şi ulterior adultului să dezvolte sentimente de încredere în sine şi în ceilalţi. Relaţiile timpurii de ataşament influenţează dezvoltarea fizică şi intelectuală şi constituie fundamentul dezvoltării psihologice.

Copiii cu istoric de abuz parcurg în general evenimente şi trăiesc în contexte de viaţă care sunt sursă de suferinţă fizică sau le ameninţă integritatea corporală şi care se asociază la nivel subiectiv cu trăirea unor sentimente de groază, tristeţe, teroare sau neputinţă. Așa cum spuneam, cele mai multe experienţe traumatice îşi au originea în relaţia de ataşament cu adulţii implicaţi în creşterea copiilor, relaţie care poate fi caracterizată uneori de neglijenţă, abuz emoţional sau fizic, abandon, situaţii disfuncţionale extreme (consum de alcool, droguri, violenţă domestică).

În plus, s-a stabilit că modelul de ataşament se transmite transgeneraţional, de la părinte la copil, şi, ulterior, de la copil la generaţiile viitoare. Părintele e modelat de tipul de comportament educativ al părinţilor săi, model care se păstrează şi care se manifestă când el însuşi ajunge părinte. Această structură intrapsihică organizează felul său de a se comporta faţă de propriul copil şi faţă de ceilalţi.

Ca manifestări ale unor ataşamente deficitare, se pot contura următoarele tipuri de comportament: interiorizare, anxietate, contact vizual deficitar, agresivitate, afectivitate nediscriminatorie, dificultăți de autoreglare emoțională, stimă de sine scăzută, dependenţă etc. Prin urmare, ataşamentul insecurizant în raport cu figurile primare, lipsa experienţei de a fi acceptat în timpul copilăriei şi necesitatea de a-şi inhiba experienţele traumatice oferă un prognostic slab pentru rolurile parentale.

Pentru prevenirea abuzului, este foarte importantă recunoaşterea acestuia. Care sunt indicatorii abuzului? Cum poate un părinte să sesizeze posibilitatea existenţei unui abuz asupra copilului său? Cum recunoaştem abuzul?

Cu toate că efectele abuzului pot atinge domenii de funcţionare multiple şi pot avea un pattern de manifestare extrem de neregulat în timp, diagnosticul cel mai adesea fiind cel de sindrom de stres posttraumatic, există o serie de indicatori ai posibilităţii existenței unui abuz asupra copilului. Astfel, putem vorbi de indicatori emoționali (anxietate, depresie etc.), comportamentali (probleme de somn și alimentație, consum de substanțe, sexualitate bizară, tendințe suicidare etc) și cognitivi.

Există anumite categorii sociale care sunt caracterizate de factori sporiţi de risc pentru abuz?

Abuzul şi neglijarea copilului ca realităţi ale societăţii contemporane ce afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esenţiale reprezintă un comportament multiplu determinat de o serie de variabile sociale şi psihologice. Dintre acestea, am putea enumera: condiţii socioeconomice precare, dimensiuni ale personalităţii părinţilor (imaturitatea, problemele emoţionale, problemele psihice, schemele de ataşament perturbate, consumul de alcool/substanţe, retardul mintal), crize în cuplul parental etc.

Sărăcia, nivelul redus de trai al majorităţii familiilor şi şomajul creează stres şi limitează comunicarea, crescând riscul apariţiei unor comportamente violente faţă de copil. Familiile cu o situaţie socioeconomică precară, în care unul sau ambii părinţi nu au un statut profesional, prezintă un risc crescut de abuz din cauza stresului asociat sărăciei, nivelului scăzut de şcolarizare, disfuncţionalităţi la nivelul cuplului parental etc.

Prin urmare, dificultăţile economice contribuie în mod simţitor la pierderea speranţelor şi la resemnare, iar de cele mai multe ori, agresiunea şi frustrarea resimţite sunt orientate către copil. Totodată, apartenenţa familiei la un grup minoritar, dezavantajat din punct de vedere social, antrenează insecuritate, frustrare, stres, şi toate acestea generează izolarea socială a familiei şi încurajarea comportamentelor abuzive faţă de copii.

Aceşti factori externi de stres, respectiv, sărăcia, şomajul sau apartenenţa familiei la un grup minoritar determină perpetuarea unor modele familiale cu risc crescut pentru producerea unei situaţii de abuz. Cu toate acestea, nu fiecare familie abuzivă afişează aceste tendinţe disfuncţionale, existând o constelaţie de aceşti factori ce antrenează apariţia şi dezvoltarea comportamentelor de tip abuziv.

Care sunt aspectele specifice şi dificultăţile în lucrul terapeutic cu copiii victime ale abuzului? Dar cu părinţii acestora?

Întrucât, după ce s-au confruntat cu experienţa abuzului, cei mai mulţi copii dezvoltă tulburări emoţionale şi tulburări de personalitate persistente, scopul terapiei este de a ajuta copilul să îşi exprime anxietăţile şi conflictele interioare, să înveţe să le facă faţă, să îşi recapete respectul de sine şi încrederea în adulţi, să-şi dezvolte abilităţi de autoreglare emoţională, cognitivă (atenţie, memorie, luare de decizii), a conştiinţei şi a motivaţiei (eliminarea stărilor disociative), somatică.

Terapeutul, în evaluarea şi intervenţia terapeutică a copilului abuzat, trebuie să facă faţă unui complex de sentimente: experienţele traumatice şi suferinţa copilului abuzat, suferinţa şi durerea părintelui, sentimentele de ostilitate ale părintelui şi, nu în ultimul rând, propriile emoţii cu privire la abuz. Cei mai mulţi copii cu o istorie de abuz încearcă să provoace terapeuţii prin comportament ostil sau agresiv,  fapt ce determină ca lucrul cu astfel de copii să fie obositor nu doar fizic, ci şi emoţional şi să genereze puternice reacţii emoţionale.

Cu toate acestea, o astfel de intervenţie nu este lipsită de conflicte, întrucât recunoaşterea realităţilor neplăcute ale unei investigaţii nedorite stârneşte nelinişte, nesiguranţă şi agresivitate din partea părinţilor. Una dintre problemele cu care se confruntă profesionistul care intervine într-o situaţie de abuz este evitarea sau retragerea din faţa conflictului. Orice intervenţie în cazurile de abuz asupra copilului este percepută ca ameninţătoare şi conduce la un comportament de apărare din partea părinţilor. A suspecta părinţii că-şi abuzează copii creează nelinişte şi tulburare în sufletul tuturor. Copiii supravieţuiesc cel mai bine abuzului dacă au un ataşament sigur faţă de o persoană adultă din reţeaua de suport, din afara familiei. Cu toate acestea, reţeaua socială de suport poate fi atât o resursă, cât şi o piedică, definitorie fiind identificarea barierelor care împiedică dezvoltarea de relaţii de suport şi potenţialul pe care îl au familia, vecinii şi alte persoane de referinţă din viaţa copilului.

Care sunt calităţile ce recomandă un terapeut pentru a lucra cu copiii supuşi abuzului?

Indiferent de orientarea terapeutică de care aparţine, este important ca terapeutul să dea dovadă de o capacitate empatică dezvoltată, care să-i permită să îi înţeleagă copilului sistemul de credinţe şi de valori, să intre în rezonanţă cu nevoile, trăirile şi dorinţele acestuia, astfel încât să-l poată însoţi realmente în demersul de autocunoaştere şi de restructurare personală.

Realizarea unei alianţe terapeutice depinde, pe de o parte, de următoarele atribute personale ale terapeutului: flexibilitate, onestitate, încredere, confidenţialitate, căldură, deschidere şi interes pentru dificultatea clientului, iar pe de altă parte, de tehnicile utilizate, respectiv: explorare, reflectare, acurateţea interpretărilor, capacitatea de a facilita exprimarea emoţională şi participarea la integrarea experienţei clientului.

Dar nu oricine poate lucra direct cu copiii abuzaţi, astfel că cei care se simt inconfortabil făcând asta ar trebui să nu se implice într-un astfel de demers, cu atât mai mult cu cât copiii pot detecta cu uşurinţă faptul că adultul se simte aşa în prezenţa lor şi vor crede că ei sunt sursa acelei stări, accentuându-le astfel sentimentul de vinovăţie.

Terapeuţii trebuie să dispună de suficientă flexibilitate pentru a dezvolta şi implementa programe de tratament care încorporează strategii menite să sprijine realizarea unei alianţe terapeutice cu copiii şi de a utiliza relaţia terapeutică ca agent major al schimbării. De asemenea, creativitatea şi curajul de a explora unele direcţii mai puţin cunoscute sau incomode, combinate cu intuiţia şi bunul-simţ, dau adesea cele mai bune rezultate. În lucrul cu copiii, sinceritatea este o condiţie de bază, iar lipsa ei este resimţită imediat şi amendată prin deteriorarea relaţiei şi menţinerea interviului despre abuz la un nivel superficial.

Prin urmare, în cazul copilului abuzat, intervenţia terapeutică presupune o atitudine caldă, suportivă, de înţelegere şi acceptare din partea terapeutului, fără însă a se identifica cu cel care solicită sprijinul, fără a-i prelua neliniştile şi suferinţele, pentru că în felul acesta nu-l mai poate asista eficient. Cel care apelează la terapie nu are nevoie numai de cineva specializat să îl asiste şi să îi asculte durerea, ci el simte nevoia unei prezenţe ferme, calme, care poate suporta durerea şi suferinţa umană, fără să fie copleşită, şi care să îi dea speranţă.

Recent, vi s-a publicat o carte la editura SPER, „Abuzul la copii. Diagnoză si intervenţie terapeutică”. Care este subiectul acestei lucrări şi cui i se adresează ea?

Cartea prezintă, pe de o parte, cele mai noi strategii, teorii şi cercetări internaţionale şi naţionale în practica evaluării şi asistării psihoterapeutice a copiilor cu istoric de abuz, iar pe de altă parte, oferă repere concrete pentru ameliorarea simptomatologiei asociate abuzului, respectiv reducerea distresului, clarificarea aspectelor legate de asumarea responsabilităţii şi creşterea controlului emoţional, creşterea stimei de sine, prelucrarea emoţiilor şi cogniţiilor asociate traumei, îmbunătăţirea abilităţilor de relaţionare şi a ataşamentului, autoreglarea emoţională şi controlul comportamentului.

Lucrarea se adresează în primul rând specialiștilor. Astfel, în modelul de lucru prezentat (programul de intervenție terapeutică bazat pe principiile psihoterapiei experiențial-unificatoare), practicienii, consilierii și psihoterapeuții pot găsi un ghid aplicativ util în lucrul cu copii abuzaţi în scopul realizării unor intervenţii de dezvoltare şi optimizare a funcţionării emoţionale şi cognitive la vârsta adolescenţei şi reducerii riscului de perpetuare a abuzului la vârsta adultă.

Lucrul cu trauma este dificil, iar cel cu trauma la copii poate avea implicaţii emoţional-afective chiar mai mari. Cum facem faţă sentimentului de neputinţă care poate să apară în lucrul cu astfel de cazuri? Ce sfaturi aveţi pentru specialiştii care lucrează cu astfel de beneficiari?

În cazul intervenţiei terapeutice a copiilor abuzaţi, riscul epuizării psihice în condiţii de stres emoţional este mai mare decât în cazul altor categorii de clienți, putând duce la blazare, cinism şi chiar agresivitate în relaţie cu aceştia. Cei mai mulţi profesionişti, din cauza propriilor istorii de viaţă traumatice, care interferează cu istoria copilului, sau din cauza suprasolicitării, experimentează anxietate şi confuzie atunci când se confruntă cu nevoile emoţionale ale acestuia, punând astfel bazele unor relaţii stresante şi insensibile, incapabile de a susţine nevoile emoţionale ale copiilor, perpetuând astfel ciclul experienţelor traumatice.

Prin urmare, pentru a lucra cu copii abuzaţi, terapeutul trebuie să aibă abilităţi de a gestiona relaţia cu membrii familiei, abilităţi de intervievare şi de reglare a intensităţii emoţionale a interviurilor, să aibă capacitatea de a monitoriza contratransferul şi, nu în ultimul rând, să deţină cunoştinţe teoretice şi abilităţi analitice de a evalua potenţialul de schimbare în cazul problemelor identificate.  Un terapeut trebuie să fie atent la reacţiile şi la sentimentele sale, pentru a evita să fie copleşit, şi să renunţe la terapie sau să ia decizii în funcţie de sentimentele lui, şi nu de nevoile copilului. Terapeutul nu trebuie să fie extrem de interpretativ în raport cu nevoile şi comportamentul copilului, ci mai degrabă să comunice ceea ce copilul a spus în mod direct şi ar putea fi relevant pentru situaţia sa.

Sunteţi o persoană care munceşte şi se implică foarte mult în ceea ce face. La ce modalităţi recreative recurgeţi pentru a evita creşterea prea mare a nivelului de stres sau apariţia sindromului burnout?

Mă regăsesc şi simt că renasc plimbându-mă într-un parc sau având grijă de flori. Cred că este un fel de antidot pentru agitaţia din timpul săptămânii și găsesc multă relaxare şi un sentiment de linişte în îngrijirea florilor. Deopotrivă, aș putea spune că mă revitalizează pictatul, cititul unei cărți sau meditația. Cu toate acestea, nu dețin secretul evitării fenomenului de suprasolicitare sau apariția sindromului burnout. Cred cu tărie că fiecare dintre noi, dacă își ascultă glasul interior, știe ce i se potrivește cel mai bine și când să se oprească.

Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri?

Le doresc să lupte pentru visurile lor și în drumul lung către sine să se bucure de fiecare experiență pe care universul le-o pregătește.

 CutPicture.com_2016-Jan-27_06_30_06 gbi marc

Gabriela Marc este psiholog, membru al Colegiului Psihologilor din România, doctor în psihologie, asistent universitar în cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, MD, consilier psihologic şi psihoterapeut cu specializare în psihoterapie experienţială a unificării, dezvoltare personală unificatoare individuală şi de grup.

 

Când 1 plus 1 fac (2) noi… noi 2, 3 sau mai mulţi

Unu plus unu egal doi. Uneori. Alteori, matematica e dată peste cap, pentru că unu plus una este egal cu noi, iar din această combinaţie mai pot rezulta şi alţii: unul, doi sau mai mulţi – e bine să nu fie prea mulţi însă, pentru că atunci va trebui să vorbim despre psihologia grupurilor mici, ceea ce este o cu totul altă discuţie (ceva mai colorată, poate, dar nu neapărat). În cazul de faţă însă, atunci când rezultatul e doi, vorbim de obicei despre un cuplu, iar atunci când e mai mare de trei, vorbim despre o familie. (Pentru a evita discuţiile, e de specificat că există şi cazuri în care doi poate însemna totuşi o familie: o mamă necăsătorită cu un copil, de exemplu.)

Aceste combinaţii reprezintă celula de bază a societăţii. Celulă care astăzi nu mai e ce era ieri, la fel cum ieri nu mai era aceeaşi cu cea de-acum o sută de ani, o mie sau de la acel moment din negura timpului când strămoşii noştri culegători-vânători au început să se strângă în cete/cetăţi pentru că au realizat că dacă sunt mai mulţi, e altceva – pentru unii mai bine, pentru alţii poate că nu. S-au schimbat membrii celulei, s-a schimbat contextul, s-au schimbat presiunile, s-au schimbat… mai e, oare, ceva la fel? Nu trebuie să te gândeşti prea departe, ci doar la faptul că acum vreo sută de ani căsătoriile erau organizate de părinţi, iar astăzi nu mai căutăm nici măcar fericirea în cuplu, ci realizarea maximală a potenţialului individual pentru fericire…

Pe acest fond vine cartea lui Sebastian Godeanu, care încearcă să surprindă cât mai multe aspecte cu privire la problematicile actuale ale cuplului şi ale terapiei de cuplu. Pe lângă trecerea în revistă şi definirea unei serii de concepte specifice şi generale ale psihologiei de cuplu şi familie, în carte veţi descoperi şi probleme actuale cum sunt migraţia forţei de muncă şi influenţele pe care le are această realitate asupra familiei şi a legăturilor de familie sau care sunt problemele cu care se confruntă cuplurile alternative, din ce în ce mai prezente astăzi în conştiinţa socială şi în ochiul public.

Unul dintre aspectele inedite ale manualului este abordarea problematicii familiei şi din perspectivă psihogenealogică, transgeneraţională – perspectivă pentru care autorul are o înclinaţie deosebită şi despre care a mai scris şi în alte cărţi ale sale. Astfel, pot fi regăsite în carte concepte, teme şi instrumente care pot fi utile pentru investigarea familiei din perspectiva istoriei mai multor generaţii care, inevitabil, au influenţat şi şi-au pus amprenta (într-un fel sau altul) asupra atitudinilor şi comportamentelor celor care intră astăzi într-o nouă relaţie, care de-abia îşi întemeiază o familie sau care deja au una, iar specialiştii care se apropie de un cuplu sau de o familie cu dorinţa de a le înţelege mecanismele intime pot să le vadă în lumina trecutului, dar şi-n proiecţii pentru viitor.

Vă invit să descoperiţi singuri mai multe lucruri, dar să nu uitaţi că parcurgerea unui manual nu este scopul ultim al unui demers de explorare, ci este punctul de plecare, locul în care se nasc întrebările ce vor genera următoarele căutări, investigaţii şi care vor duce la noi descoperiri, la adăugarea de noi elemente unui tablou niciodată perfect, niciodată complet, pentru că, nu-i aşa, nu putem niciodată să le ştim pe toate, întotdeauna vor mai fi lucruri pe care să le descoperim, lucruri care să ne surprindă şi care să ne provoace să vrem să ştim mai mult.

Psihoterapeut Radu Filip

 

manual sebi

Zen mundan sau no pain, no gain. De la plăcerea de a visa la prețul schimbării și la fericire

 

Cu toții căutăm fericirea, tot ce e mai bun pentru noi (chiar și atunci când nu avem habar care sunt acele lucruri care ne fac să radiem), vrem să arătăm mai bine, să avem un corp mai flexibil, un fizic mai sănătos și o minte ceva mai relaxată, faimă poate, recunoaștere socială, bani, independență financiară sau psihologică, să deprindem noi skill-uri, să evoluăm spiritual, după caz.

Întrebarea nu este care sunt lucrurile care ne fac fericiți ci, mai ales, ce anume putem face, dorim să facem, ce efort suntem dispuși să depunem pentru a intra în posesia lucrurilor la care visăm și a atinge stările pe care ni le dorim. Sigur, asta după ce ți-ai răspuns la întrebarea dacă ceea ce-ți dorești este realizabil. Dacă te-ai asigurat într-un fel sau altul că doleanțele tale sunt adaptate realității, realităţii lumii în care trăiești. Dacă te-ai asigurat că nu ești într-o iluzie absolută, că ești realist și un pic entuziast, atunci, poți treci la acțiune. Nu, n-o să-ți arunc pastile pentru fericire, așa cum te-ai aștepta, pentru că lucrurile nu funcționează în felul ăsta. Trebuie să afli singur ce anume ai de făcut pentru a dobândi starea de bine. De bine bine, nu de bine amăgitor și fluctuant, ci de bine durabil și satisfăcător.

Deci, ai stabilit ce anume îți dorești, ce anume e realizabil din toate astea, iar acum o să te invit să reflectezi la ce ai de făcut. Pentru că, da, zen-ul, chiar și ăsta care-i în prezent pe buzele tuturor, vine cu truda. Ceea ce încerc să-ți spun e că ai ceva de lucru pentru asta. Nu, fericirea nu pică din cer. Nu, nu merge cu așteptarea și nici cu scuze de tipul nu am timp, îmi doresc cu ardoare acest lucru, însă nu am deloc timp. Pe bune? Ești sigur de asta? Adică ești sigur că realmente dorești acel lucru sau ești doar un fan al reveriilor prelungite, al fantasmărilor neîntrerupte? Nu cumva te autosabotezi în mod repetat? Observă ce ai de câștigat de aici. Nu cumva ai mai mult de pierdut? Ți-ai imaginat vreodată că rămânând în fantasmă ești ca atârnat de o cordelină care te ține în viață deasupra unei prăpastii imense la poalele căreia se află o casă ca-n povești, o viață ca-n povești chiar? Ce șanse ai să întri în pielea personajului de sub tine (sau de deasupra ta; fără nicio aluzie sexuală :P). Problema nu e că visezi, ci că n-o faci în mod teluric, adică nu-ți împământenești dorințele, reveriile arzătoare.

A fantasma e cel mai ușor și poate o fi sursă de fericire, ILUZORIE și extrem de scurtă. Aşadar, ia un pix și hârtie și notează… pentru a ajunge în punctul x (ăla din vis) e nevoie să fac x, y, z (în real). Vreau să te ajut să înțelegi că este foarte  bine că-ți dorești lucruri, important este însă să ai și un plan și, mai ales, să nu rămâi la stadiul de planificare perpetuă. E foarte ușor să afirmi că-ți dorești lucruri și să-ți arăți nemulțumirea în lamentări neîntrerupte, nefăcând nimic în rest. Pentru a ieși din dramă, află că trebuie să pui umărul la construirea propriei fericiri, un minim de efort, de gândire și, mai ales, de acțiune. Ce șanse crezi că are un individ să ajungă un bun macaragiu dacă se teme de înălțime sau, mai mult, dacă toate cursurile la care participă sunt cele de bucătar sau măcelar (ori călău de vise :D)? Ce-i drept, uneori e nevoie să înveți să (te) sacrifici pentru a învăța să creezi, să te creezi pe tine. Dacă nu-ți place ce auzi înseamnă că nu ești pregătit pentru fericire. O să-mi spui că trebuie să vină natural, de la sine. Da, ai dreptate, vrei să spui, făcând cele notate mai sus, cât mai natural și cu toată prezența de care ești capabil ;). Nimic nu pică din cer și crede-mă, chiar dacă ai impresia că unora le-a picat para mălăiață în gură (în gura lui nătăfleață), te invit să fii un observator mai atent și să înțelegi că și dacă a picat ceva, a venit la pachet cu un revers al medaliei. Când înțelegi care, poți să-mi scrii.

Oamenii întreabă adesea „cum ating fericirea, cum îmi păstrez starea de bine?”. Află că uneori ai nevoie de un plan pentru asta, care, așa cum spuneam și mai sus, presupune o analiză, deloc ușoară și nelipsită de dureri, a lucrurilor care îți fac bine și a „toxinelor” din viața ta. După această analiză, următorul pas este acela în care trebuie să-ți construiești un soi de dietă pentru minte în care să incluzi tot ce e hrănitor pentru tine și, după cum ai intuit, să elimini ingredientele nesănătoase. Fără să fii impulsiv, fără să-i răneşti pe alții și, mai ales, fără să te rănești pe tine însuți, adică să mergi în direcția fericirii tale, cu fermitate și suplețe. Și cel mai important pas e să te ții de ea. De dietă, de fericire, vreau să zic. Identifică obstacolele pe care le întâmpini sau care ar putea sa-ți iasă în cale pe parcurs și găsește soluții pentru fiecare. Și dacă soluțiile găsite nu funcționează, caută altele. Și, mai ales, încearcă, atunci când te gândești la lucrurile pe care le ai de făcut, să intri puțin în contact cu starea de bine pe care ai avea șansa să o atingi după tot efortul depus. Ce zici, face toți banii, nu-i așa?

De multe ori ne dorim ca unele lucruri să se întâmple pur și simplu, mai exact, dorim să îmbrățișăm rezultatul, procesul nu pare să ne intereseze. E ca și cum cineva fantasmează să devină înotător de performanță, însă nu petrece nicio oră din zi sau din noapte la bazinul de înot și singurele exerciții pe care le face sunt îmbăierile zilnice în jacuzzi și „dușurile cu apă rece”. Ei, ce șanse crezi că are omul ăsta să ajungă pe podium? Niciuna. Fără antrenament asiduu, dedicare și perseverență, n-o să ajungă în veci un înotător performer. Înțelegi ce ar avea de făcut pentru a-și urma visul? Era să scriu a și-l asuma. E foarte clar, da, să iasă de sub duș în primul rând :P. Apoi să caute un bazin de antrenament, un antrenor disponibil, să-și facă ordine în agendă și un program coerent de antrenament. Și, pe lângă toate astea, să suporte febra musculară care o să-l chinuie o vreme și cantitatea insuportabila de clor din bazinul (semi)olimpic. Dar starea de bine după câteva zeci de ture de înot n-o să se compare cu îmbăiatul în nicio cadă de lux de pe lumea asta. Iar efortul depus va deveni parte integrantă din a face ceea ce te face fericit, căpătând note plăcute, fără iz de compromis.

Întorcându-mă la tine, tu ce „preț” ești dispus să plătești pentru fericirea ta, pentru lucrurile mărunte la care aspiri sau pentru mărețele tale visuri?

Reține faptul că nici măcar maeștrii zen nu sunt picați din cer. Munca și exercițiul sunt cheia pentru fericire. Exercițiul motivației, voinței, răbdării, iubirii, dăruirii și recunoștinței, printre altele. Și mai reține vorba lui Lao Tzu, o călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas.

Drum bun, acum, către… fericire!

Sorina Daniela Dumitrache 

zen

Exerciții de echilibru în bătaia timpului. Secunda dintre eu, cel de mai devreme, și eu, cel de acum

Oamenii se agață adesea de noaptea dintre doi ani pentru a gândi ori a visa posibile schimbări din viața lor. Se agață de un nou an ca de o casă nouă în termeni din realitatea de piață… piața imobiliară… Omul își caută o locuință nouă, poate aspira la ceva scump, la o rezidență luxoasă sau la una mai bine ancorată pe pământ, dacă înțelegi ce vreau să spun… Renunță la casa cea veche, căci oricum ar fi imposibil să o transporte după el. Nu este exclus totuși să îl vezi cărând o viață întreagă în spinare câte o „piesă de mobilier” din vechiul imobil, dar în rest aduce în noua locuință varii obiecte de suflet, „bagajele” amintirii sau auxiliare culturale poate… articole de uz curent… Observi că nu renunță la toate bunurile din vechea casă… Păstrează câte ceva, recondiționează anumite piese, poate s-o apuca chiar de restaurări serioase omul, cert este că face și noi achiziții în termeni de mobilă „interioară”, împrospătându-și fără să știe viziunea de designer… chiar de arhitect… al propriului sine!!! Ei, sigur că n-o să-și construiască o locuință „astrală”… oamenii sunt atenți la felul în care își aleg „terenul”, astfel încât investiția și mai ales costurile care se plătesc față de ei înșiși îndeosebi să fie amortizate rapid, construcția să fie solidă și durabilă, să reziste la schimbări climaterice majore (vezi și vremea interioară) și să aducă prosperitate și voie bună.

Realizezi că cele mai multe licitații se fac cu propriul sine… Mai exact, cât ești de dispus să plătești în monede dezvoltatoare de sine pentru fiecare „piesă de colecție” pe care o vrei expusă pe pereții tăi interiori… și exteriori… fie că ești sau nu pasionat de artă… un snob sau un simplu cetățean care umblă din vizionare în vizionare și nu găsește nimic pe gustul său.

În realitate, vizionările se fac dinspre exterior spre interior, dinspre interior spre exterior și tot așa…

 Îți propun un exercițiu… Închide ușile, ferestrele, ochii… 

În timp ce număr până la zece, te las să te deconectezi de la tot zgomotul din jurul tău… și să te apropii tot mai mult de… tine… de tine, cel de acum…

1… 2… 3… pe măsură ce număr, ești tot mai relaxat… 4… 5… inspiri și expiri… 6… 7… ca într-o stare de plutire …8… 9… aproape am ajuns la destinație… 10…

Te invit să îți imaginezi că astăzi ești într-un moment de răscruce din viață, că te afli într-un soi de intersecție pe șoselele vieții, o intersecție care face legătura între drumurile pe care le-ai bătătorit până acum la picior sau chiar cu automobilul și drumurile pe care ai posibilitatea să le străbați mai departe, de acum înainte… Ești la răscrucea vieții tale de până acum cu viața de după acest moment… ești ca într-o noapte de început de an… O noapte decisivă… un moment de trecere… Simți cum, ușor-ușor, începe să se întunece, iar tu abia mai distingi luminile, liniile orașului… Totul pare umbrit de ceață… amorțeală… vid…

Pe măsură ce te situezi tot mai aproape de tine însuți, știi că e momentul în care trebuie să te orientezi pentru noul tău drum… Îți iei practic adio de la bătrânul și uzitatul „an anterior” ca de un vechi sine și te pregătești să îmbrățișezi vorace „noul an”, adică noul sine. Nu te desparți definitiv de el… Nici n-ai avea cum. Știi deja că, pe „axa timpului”, fiecare secundă ne bântuie mintea locativă într-un fel sau altul… Iar în viață nu există pământ fără drumuri… unele deja construite sau altele care pot definite chiar de tine chiar acum… și acum… aici și acum… 

Ai posibilitatea să vizualizezi chiar în acest moment drumul din spatele tău, cel ce rămâne în urmă, timpul trecut, consumat… Observă ce lași în spatele tău, ce experiențe ai acumulat, ce dificultăți poate, ce lecții de viețuire sau de șofat pe drumurile vieții… Observă dacă simți nevoia să manifești gratitudine pentru ceva anume și cui se adresează aceste sentimente… Poate unui apropiat, unei persoane străine, cunoscute sau necunoscute, sau poate chiar unei ființe dintr-un alt regn… ori chiar unor obiecte neînsuflețite cărora „le-ai pus/dat suflet”. Găsești și regrete? Dar supărări ori mânii? Asupra cui sunt îndreptate?

Observă totodată cât de prezent sau absent ai fost în viața ta de până acum, dar și în viața celor importanți pentru tine ori a celor mai puțin semnificativi. Află dacă Le-ai acordat atenția cuvenită. Dar Ție? Te-ai lăsat mângâiat de nebănuitele daruri ale vieții sau ai plonjat constant în desfătări fantasmagorice? Ai oferit cât ai fi dorit? Ai mulțumit sau ai fost răsplătit pe măsura așteptărilor tale? Ce păstrezi, ce iei cu tine după intersecție, după acest miez de noapte mai mult sau puțin magic, în funcție de puterile cu care îl investești? Ce-ti vine să schimbi? Cum intenționezi să te porți pe tine în „anul” ce vine, în cursa vieții a cărei miză este propria stare de bine, propria fericire, auto/descoperire, dezvoltare? Care sunt planurile tale? Încotro te îndrepți?

Respiri în același ritm profund și regulat…

Vizualizează încă o clipă acest moment, această clipă pe care o poți face inexorabilă înăuntrul tău… Amintirea unui stop-cadru al sinelui în perpetuă transformare, creștere, construcție (că tot vorbeam de case mai devreme), al unui TU care are puterea de a se înnoi cu fiecare an… cu fiecare clipă… care are capacitatea de a deveni mai conștient, mai ancorat în realitatea pieței de desfacere spirituală și de dezvoltare personală, despre care știi deja că nu se încheie niciodată…

Trage adânc aer în piept… mai întâi încet, apoi din ce în ce mai puternic…

Pe măsură ce înaintezi, simți cum o rafală de recunoștință se îndreaptă dinspre tine către cei care te-au însoțit până acum, văzuți și nevăzuți, cunoscuți sau mai puțin cunoscuți… Simți cum acest fascicul de gratitudine face unde în jurul tău, iar tu te lași cuprins în ale undelor vibrații… Inspiri și expiri… Ești una cu undele care curg dinspre tine spre ceilalți ca valurile unei ape străvezii… care curg dinspre tine spre ceilalți și se întorc iarăși către tine…

E vremea să-ți mulțumești! Inspiri prin toți porii starea de bine…  Și îi faci loc acelei particule de lumină binefăcătoare care curge dinspre tine spre ceilalți, dinspre ceilalți spre tine, dinspre tine spre TU și o lași să îți inunde ființa…

Inspiri si expiri…

Cu fiecare inspirație, simți cum ți se oxigenează fiecare celulă a corpului… îți simți fiecare centimetru de trup mai liber, mai pur, iar mintea mai limpede, cristalină… Simți cum te umpli de lumină…

Ești tot pe tărâm existențial, iar luminile încep una câte una să se aprindă și în jurul tău… Totul pare foarte viu, un colorit de excepție… ca într-o zi de sărbătoare ce merită celebrată tot mai des… Comemorarea unui sine mai proaspăt, mai curat, vivace, pe o șosea abia construită… salubră, neîntinată… 

Reîncep să număr… 1… 2… 3… inspiri și expiri… 4… 5… 6… tot mai puternic și mai apăsat… 7… 8… 9… 10… Acum poți să te trezești și să deschizi ochii…

Ai fost aproape hipnotizat! De măreția propriei construcții, sper.

Mult spor în edificarea propriei reședințe a iubirii, păcii, liniștii și prosperității!

(Fragment din „Către tine… 13 exerciţii de autocunoaştere, dezvoltare personală şi well-being” – Sorina Daniela Dumitrache, Editura SPER, 2014)

 

fb 2016 sper

 

„Principala datorie pe care o avem faţă de noi înşine este aceea de a fi fericiţi, şi nu de a arăta altora că suntem aşa” / „Această perioadă este un bun prilej de a ne conecta mai mult la valorile umane şi spirituale decât la cele materiale”  

 

Crăciunul, această sărbătoare importantă din an care ne apropie, ne îndeamnă să fim mai calzi, mai empatici, mai apropiaţi unii de alţii. O perioadă mult-aşteptată de noi toţi, dar, în acelaşi timp, încărcată de o presiune determinată de un nivel ridicat de aşteptări.

Despre componentele comerciale şi spirituale ale acestei sărbători, despre cum ar trebui să ne raportăm la cei dragi şi la noi înşine în această perioadă astfel încât să ne putem regăsi pe noi, dar şi valorile umane şi spirituale, am discutat cu Laurenţiu Mitrofan, director executiv al Institutului SPER şi profesor universitar doctor al Universităţii din Bucureşti, şi psih. dr. Sorina Dumitrache, director editorial al Editurii SPER şi asistent universitar doctor în cadrul Universităţii din Bucureşti.

 

Există un revers al ideii de „schimbare în bine” cu ocazia sărbătorilor – „Dăruieşte de Crăciun!”, „Fii fericit de Crăciun!”, „Fă-le o bucurie celor dragi de sărbători!” – toate, îndemnuri în esenţă pozitive, evident. Putem vorbi însă de o presiune indusă astfel, în sensul în care toată această „instigare” la fericire poate genera o stare la polul opus?

Laurenţiu Mitrofan: Nu este neapărat vorba de o instigare la fericire sau la nefericire, ci putem vorbi de două aspecte distincte, şi anume: una este cea care are o conotaţie mercantil-comercială, iar cealaltă este aceea cu o conotaţie spiritual-religioasă. Din perspectiva comercială, există anumite stereotipii de Crăciun general valabile în multe ţări de pe glob şi care uneori nu mai au semnificaţie spiritual-religioasă. Cu privire la instigarea la fericire sau la nefericire, răspunsul ţine de rezonanţa emoţională a acestui eveniment în fiecare dintre noi. Pentru mulţi oameni contează aspectul comercial al Crăciunului, dar pentru alţii însemnătatea spirituală este cea care primează. Pentru anumiţi oameni, presiunea exercitată de factorul comercial – „cumpără cât mai mult, cât mai diversificat, cât mai valoros” – poate induce o disonanţă la nivel emoţional, explicată cumva de discrepanţa dintre ofertele multiple şi posibilităţile materiale.

Ce sfaturi aveţi pentru cei afectaţi de cele expuse mai sus?

Sorina Dumitrache: Cred că mesajul cel mai sănătos pentru fiecare dintre noi este acela că sărbătorile nu au menirea de a ne gonfla ego-ul în diferite forme şi de a ne face să le arătăm altora într-o formă mascată şi atent ambalată cât de buni suntem, cât de generoşi şi cât de mult ne pasă, ci de a ne conecta la natura noastră cea mai intimă. Sărbătoarea ar trebui să fie un îndemn la autenticitate şi la redescoperirea bucuriei de a trăi lucrurile simple într-un mod natural, firesc. Sugestia noastră este aceea de a celebra cu prezenţa şi a reînvăţa să-l savurăm pe „aici şi acum”, nu doar lângă bradul încărcat, ci în fiecare moment din viaţa noastră care, în sine, ar trebui să fie o sărbătoare.

În această perioadă prevalează îndemnul la compasiune, la solidaritate, la a fi mai bun. Cum eliminăm riscul ca aceste acţiuni pozitive, dedicate celor din jur, să îşi piardă autenticitatea, devenind impuse, forţate?

Sorina Dumitrache: Din păcate, observăm tot mai mult faptul că deşi aceste sărbători ar trebui să ne aducă mai aproape de noi înşine şi de cei importanţi pentru noi, deseori ne pierdem într-un concret mercantil, ne consumăm timpul capturând imagini perfecte care să arate lumii cât de fericiţi suntem, însă uităm să trăim sau o facem într-un mod superficial, irosim momentul prezent în încercări de a face lucrurile să pară mai bune, mai frumoase şi mai încărcate cu sens decât sunt în realitate, ne păcălim că trăim experienţe inedite, pe care, repet, deseori le prelucrăm în programe sofisticate, şi le simţim fragmentat sau doar la suprafaţă.

Este important să ne întoarcem puţin înăuntrul nostru, la ceea ce suntem, să redescoperim bucuria lucrurilor simple, să redescoperim contactul autentic cu noi înşine şi cu cei importanţi pentru noi, pe care deseori îi tratăm cu răceală sau îi angrenăm în vârtejul nostru existenţial, deconectându-ne de la bucuria de a trăi şi a fi „aici şi acum”…

Sărbătoarea îşi pierde din magie pentru că, de multe ori, ea oglindeşte stilul nostru de viaţă alert, în care facem totul pe fugă, într-o manieră extrem de consumptivă şi nocivă, trăim desacralizat. Iar în această perioadă ar trebui să reînvăţăm să readucem sacrul în mundan, să readucem magia în vieţile noastre.

Unele studii confirmă faptul că un Crăciun cu adevărat fericit nu este determinat de sumele investite în cadouri, decoraţiuni etc., ci de activităţile în familie sau cele spirituale. Cum putem evita tentaţia consumerismului în această perioadă, pentru a capătă acea stare de bine pe care o căutăm cu toţii?

Laurenţiu Mitrofan: Tocmai această tentaţie a consumerismului induce o stare de disonanţă afectiv-emoţională şi de aceea considerăm că bucuria cu care fiecare om trăieşte Crăciunul ţine de un anumit grad de conştientizare a fiecărui aspect important din viaţă fiecăruia şi de gradul în care echilibrul se găseşte în viaţă sa personală şi familială.

Cred că această perioadă a sărbătorii este un bun prilej de a ne conecta mai mult la valorile umane şi spirituale decât la cele materiale.

Din punct de vedere motivaţional, cât de mult funcţionează ideea de a plănui începerea unui proiect cu ocazia sfârşitului unui perioade, al unui an, în acest caz? Mă refer la acel „new year’s resolution list”.

Sorina Dumitrache: Viaţa noastră a devenit un soi de pistă de alergare. Suntem într-o continuă fugă, mâncăm pe fugă, alergăm de la un job la altul, de la un curs la altul, dintr-o casă mică într-una mai mare, dintr-o maşină modestă în una de lux, schimbăm joburi, prieteni, iubiţi, parteneri de afaceri, totul pentru ego-ul nostru şi pentru a ne oferi nouă într-un mod fals o mai bună versiune a noastră. Ne pierdem în liste colosale de activităţi şi obiective pe care dorim cu ardoare să le îndeplinim, însă uităm să trăim. Ne pierdem adesea în lucruri pe care le avem de făcut şi ne îndepărtăm de noi înşine, şi, implicit, de cei importanţi pentru noi.

Cred că sfârşitul de an ar trebui să ne facă să fim mai atenţi la noi şi să ne pună în contact cu acele lucruri care ne aduc mai aproape de ceea ce suntem şi ne dau voie să fim, nu de cele care se subînscriu unor nevoi stabilite de alţii sau de cele care îndeplinesc nişte standarde impuse de societate, ci cele care ne împlinesc pe noi înşine. Dacă realizăm toate aceste lucruri şi ne dăm voie să mergem în direcţia lor, nimic nu ne mai stă în cale în drumul către noi înşine, către fericire şi armonie, cu noi şi cei semnificativi pentru noi. Atunci, toate lucrurile vor căpăta mai mult farmec.

Va rugăm să transmiteţi un mesaj de sfârşit de an pentru prietenii editurii şi institutului SPER!

Laurenţiu Mitrofan: Va doresc sărbători frumoase, să fiţi autentici şi originali!

Sorina Dumitrache: Este important să  conştientizăm faptul că principala datorie pe care o avem faţă de noi înşine şi apoi faţă de cei din jurul nostru este aceea de a fi fericiţi (şi nu de a arăta altora că suntem aşa). Şi pentru asta este nevoie de prezenţă, care este cuvântul cel mai armonios cu putinţă… şi care ar trebui să se reflecte în toată existenţa noastră. Va doresc să trăiţi cu prezenţă, magie şi sens!

 

laur si sorina crop

În căutarea spiritului de sărbătoare. Pentru cei la care Moş Crăciun nu a mai ajuns

Luminiţe, brazi, globuri, beteală, sclipici, poleială, cadouri, bucurie… şi, opţional şi preferabil, un pic de zăpadă şi un pic de magie. Aceasta ar fi o enumerare (succintă) care ar putea descrie luna decembrie. Luna în care toată lumea ar trebui să fie fericită şi totul ar trebui să fie ideal…

Ce e de făcut însă atunci când nu mai vine Crăciunul? Ce te faci atunci când Peter Pan greşeşte la număratul stelelor, nu mai face la dreapta după cea de-a doua stea şi nu mai ajunge în Ţara de Nicăieri, la Wendy şi la toţi băieţii pierduţi – cei pe care alţii i-au abandonat (să nu-mi spună nimeni că i-au pierdut din greşeală şi că nu au dorit – conştient, subconştient sau inconştient – să scape de ei), iar el i-a transformat în familia sa.

Sunt oameni care nu au aflat niciodată cum e bucuria de Crăciun. Oameni care l-au aşteptat toată copilăria pe Moş Crăciun să le aducă darurile pe care le visau, dar au rămas cu nasul lipit de vitrina cu promisiuni care nu au devenit niciodată realitate pentru ei. Sunt cei din rândul cărora e posibil să se fi ridicat acei Scrooge pentru care Crăciunul nu înseamnă decât risipă, cheltuială, futilitate.

Şi mai sunt oameni care au ştiut la un moment dat, dar după aceea au uitat ce înseamnă şi ce ar trebui să însemne aceste zile de sărbătoare. Pentru că atunci când viaţa îţi pune în cale o mulţime de obstacole care par (sau poate chiar sunt) insurmontabile, atunci când toţi par să-ţi pună piedică, să facă presiuni asupra ta şi să te oprime, ei bine, atunci e posibil să ţi se năruie toate visele şi să ţi se spulbere toate aspiraţiile. E posibil să te simţi cel mai singur om din întreg universul. Să uiţi că speranţa rămâne mereu, e acolo chiar şi atunci când tu nu o mai vezi şi nu mai crezi în nimic. Şi e posibil să ţi se insinueze în suflet durerea de a trăi, să simţi că nu mai poţi duce singur în spate toată suferinţa lumii.

Mai sunt alţii care ajung să devină nefericiţi din cauza excesului de bucurie. Cei care ştiu că de Crăciun trebuie să se bucure, să fie fericiţi şi care se străduiesc atât de mult să îndeplinească aceste deziderate, încât atunci când nu reuşesc să le atingă, devin nefericiţi şi deprimaţi. Este ştiut faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă există o creştere a nivelului de depresie şi a numărului de sinucideri. Trist, dar adevărat: presiunea socială care-i împinge să fie fericiţi ajunge să facă tocmai contrariul.

Şi mai sunt şi cei care nu l-au descoperit niciodată pe Iisus şi pe Dumnezeu şi la care nu au ajuns nici măcar campaniile de marketing pe care le promovează Pepsi şi Coca Cola… (Pământul e foarte mare şi, mai ales, foarte variat.)

craciun blog

Trebuie să recunosc faptul că anul acesta era cât pe ce să mă ocolească şi pe mine spiritul Crăciunului (prea multe presiuni, din prea multe direcţii, combinate cu oboseala acumulată în decursul unui an lung şi plin). S-a întâmplat însă ca o persoană apropiată să facă gestul potrivit, la momentul potrivit (adică să răspundă tocmai unei nevoi de-ale mele din momentul prezent), pentru ca lucrurile să se însenineze şi să-mi reamintesc de bucuria de a primi, dar mai ales de bucuria de a oferi. Iar aceasta a fost doar prima dintre ele, pentru că după aceea au mai apărut şi alte persoane dragi şi frumoase din jurul meu care au avut grijă să-mi readucă bucuria, să-mi reamintească speranţa, să-mi redea încrederea în oameni şi în dorinţa lor de a împărţi şi de a împărtăşi. Sunt un om foarte norocos, deoarece Crăciunul pare să aibă un mod foarte interesant de a se infiltra an de an în viaţa mea, amintindu-mi mereu ce înseamnă el cu adevărat.

Nu avem nevoie neapărat de Crăciun pentru a fi mai buni, mai atenţi, mai iubitori cu toţi cei din jurul nostru, cunoscuţi sau necunoscuţi. Dar ar putea fi un bun moment să începem.

Şi mă întreb, atunci, ce putem face pentru toţi acei oameni pentru care spiritul de sărbătoare a fost pierdut sau poate că nu l-au cunoscut niciodată?

Tu ce ţi-ai propus, concret, să faci pentru un membru al familiei tale, pentru un vecin, un prieten sau o prietenă, un coleg sau o colegă… sau, de ce nu, chiar pentru cineva străin? Cum am putea să răspândim cât mai mult bucuria de a (ne) oferi? Şi cum am putea s-o răspândim nu doar în luna decembrie, ci în tot decursul anului?

Să plecăm, aşadar, să colindăm, pe la case să urăm:

Sărbători fericite!

Radu FILIP